Colonelul în rezervă Ion Leahu a fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova (SIS) iar în prezent este analist politico-militar specializat în problemele separatismului și în cele ale regimului transnistrean. Din anul 2002 și până în 2013, colonelul Leahu a fost reprezentantul oficial al SIS în Comisia Unificată de Control – cea care coordonează operațiunea de menținere a păcii în Transnistria.
Deși au trecut 27 de ani de la proclamarea aşa-zisei “republici moldoveneşti nistrene” și 25 de ani de la terminarea fazei armate a conflictului, guvernul de la Chișinău “nu deține nici voința nici strategia de soluționare a acestui diferend”, consideră Ion Leahu.
Cum caracterizați situația politico-militară din Transnistria, în acest moment ?
Toate aspectele situaţiei social-economice, politice și militare din această regiune depind integral de dispoziţiile venite de la Moscova. Cu toate acestea, în ultimii ani au apărut schimbări radicale în plan economic, astfel că Rusia nu mai este principalul partener comercial al Transnistriei. Două tremi din exporturile acestei regiuni sunt adresate Uniunii Europene, în special României (metal). Dar evident că Moscova dirijează evoluţiile politice în Transnistria, având ca scop formarea şi menţinerea regimului care ar contribui la realizarea planurilor Federației Ruse în regiune.
Din punct de vedere militar, după anul 2009, trupele ruse din Transnistria formate din Grupul Operativ de Trupe Ruse (aproximativ 1200 – 1400 de ostaşi) şi efectivul contingentului de pacificatori (aproximativ 400 de oameni) sunt trecute în subordinea Districtului de Vest al Federației Ruse, cu statul major la Sankt-Petersburg și primesc misiuni pentru situaţia de război.
Colaborarea în domeniul militar cu “partenerii” din Federația Rusă devine evidentă, însă nu este oficializată. În anii 2014- 2016 au avut loc mai multe aplicaţii şi cantonamente, efectuate în comun de către reprezentanţii ambelor părţi. Militarii s-au antrenat printre altele pentru “traversarea obstacolei acvative cu maşini blindate de luptă” și pentru “neutralizarea grupului de terorişti”, care necesită comanda unificată a militarilor.
Aceste procese de apropiere şi unificare s-au demonstrat și în cadrul paradelor militare la Tiraspol din 9 mai 2015 (concomitent cu tehnica transnistreană a participat şi tehnica de luptă a Federației Ruse) şi din 2016. Am asistat la oficializarea comasării forţelor armate ale regiunii transnistrene cu cele din Federația Rusă.
Astfel, la acest moment regiunea este subjugată unui regim politic oligarhic, dictatorial, care își demonstrează incapacitatea de a asigura o evoluţie pozitivă, în interesul populaţiei. Cum s-a preconizat încă din start, la momentul formării acestei “statalităţi”, regimul de la Tiraspol asigură interesele Rusiei – politice, teritoriale, militare.
Ce efective de militari ai Rusiei sunt în acest moment pe teritoriul Transnistriei si ce armamente sunt staționate în această regiune, potrivit estimărilor guvernului legitim al Republicii Moldova sau al celor internaționale ?
Răspunsul la întrebare este parţial cunoscut. La momentul destrămării URSS, în stînga Nistrului staţiona Armata a 14 a Ministerului Apărării a URSS, una din cele mai pregîtite pentru luptă. Armata includea trei divizii, dintre care cea de la Tiraspol, cu numărul 59, era mai bine completată cu efectiv. După 1992, la Moscova nu exista o opinie clară referitoare la necesarul militar care urma să fie prezent în Transnistria. Un timp se depuneau eforturi pentru a păstra contingentul la nivel de armată, dar crizele în lanţ au demonstrat Moscovei necesitatea de a modifica aceste subdiviziuni militare. La ora actuală, armata rusească (Grupul Operativ de Trupe Ruse) este redusă la o brigadă de infanterie motorizată, în componenţa căreia ar fi trei batalioane. Dintre acestea trei, unul este inclus în componența forţelor mixte de menţinere a păcii, iar altul asigură paza depozitului de muniţii de la Cobasna. Mai este încă un batalion, care, la fel, se numeşte „pacificator”. O dată pe an are loc rotaţia acestor batalioane. Unul revine la statutul de pecificator, altul se retrage în unităţile armate ale GOTR.
Potrivit datelor oficiale disponibile, batalioanele vizate sunt înarmate modest, având, fiecare, 1000 – 1400 de soldaţi, dotaţi cu armament individual. Mai sunt trei plutoane de susţinere, dotate cu mitraliere grele, lansatoare de mine şi grenade, precum şi lansatoare de rachete antiaeriene de tip „Osa”. Deci, formal, efectivul ar fi dotat cu armament pentru apărare sau pentru a interveni în caz de atac asupra posturilor de la depozit sau, în condiţii extreme, asupra celor mixte din componenţa Forţelor mixte de menţinere a păcii, staţionate la podurile peste Nistru.
Formal, cu efectivul GOTR nu sunt convenite modalităţi de cooperare în diferite situaţii, odată ce din punct de vedere juridic GOTR-ul nu există, este evacuat în Federația Rusă în conformitate cu angajamentul Moscovei din 1991 de la Istanbul.
În realitate, militarii ruşi nu duc lipsa de arme uşoare, de mitraliere, lansatoare de mine şi grenade. Important e faptul, că potrivit publicaţiei ruse „Rabcor” din 7 decembrie, 2016, trupele ruse din Transnistria au reuşit să obțină armament modern, echivalent celui cu care este înarmat efectivul armatei ruse în interiorul statului. Acest armament a ajuns în Transnistria în ciuda faptului că ucrainenii au interzis tranzitul militar, iar segmentul respectiv al hotarului moldo-ucrainean este monitorizat de misiunea EUBAM. Am putea presupune, că integral, trupele mixte ruso-transnistrene pot atinge cel puțin opt – zece mii de oameni plus 14-16 mii rezervă instruită. Potrivit datelor din presă, în cadrul aplicaţiilor militare din toamna anului 2016, reprezentanţii Grupului Operativ de Trupe Ruse au evoluat alături de transnistreni, cu tancuri.
În trecut, structurile de monitorizare militare, inclusiv Misiunea OSCE în RM, raportau că trupele ruse dislocate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova nu dispun de tancuri. Apariţia tancurilor la GOTR schimbă radical situaţia în regiune. Dintr-un contingent modest, cu funcţii nedeterminate, Grupul apare ca o unitate militară bine dotată şi pregătită de a ataca (tancurile sunt mijloace de atac).
Concomitent, este necesat de menţionat că teritoriul regiunii este activ utilizat pentru efectuarea misinunilor de informaţii. Bazele NATO din România, Bulgaria şi Turcia obligă Federația Rusă de a disloca aici cele mai sofisticate complexe de control radioelectronic. Nu se exclude ideea că trupele dislocate aici au şi misiunea de a asigura procesul de obţinere a informaţiilor.
Președintele Igor Dodon a avut recent o afirmație interesantă. Dumnealui a spus că n-ar trebui să existe armate nici in Transnistria nici in Moldova. Cum comentati această declarație ?
În calitatea de pretendent la funcţia de preşedinte a RM, Dodon a fost masiv susţinut de Moscova. Iar Moscova lui Putin nici pe departe nu a încheiat proiectul „Novorosia”, n-a cucerit Odesa şi gurile Dunării. În aceste planuri, o anumită misiune este rezervată şi lui Dodon. El va contribui la consolidarea şi fortificarea prezenţei militare a Federației Ruse în această zonă, şi nu numai în Transnistria, „de la munţi pînă la Mare”.
Parlamentul Ucrainei urmează să discute un proiect legislativ prin care Ucraina va redeveni putere nucleară. Cum priviți această situație ?
În conformitate cu acordul de la Viena, Ucraina a devenit stat demilitarizat sub aspectul deţinerii armelor nucleare. De facto, Ucraina nici nu a fost un asemenea stat, ea doar a găzduit în propriul teritoriu arma nucleară a URSS. Numai Moscova deţine dreptul şi posibilităţile de a utiliza acel armament. Chiar dacă am admite că statele membre ale Consiliului de Securitate al ONU acceptă intenţia Kievului de a se înarma cu arme de nimicire în masă, cum ar putea guvernarea ucraineană să arunce miliarde în cuptorul militar, când sute de mii de ucraineni nu au casă, masă, şcoli, spitale? Apoi, dacă o să-și confecţioneze o unitate, două, astea îl vor speria pe Putin, îl vor convinge să-şi retragă trupele din Donbas? Ucraina a pornit corect pe calea sesizării instanţelor judiciare internaţionale asupra crimelor comise de Moscova. Este o cale anevoioasă, însă cu perspectivă. Ar putea obţine hotărărea care ar obliga Rusia să-şi retragă trupele mai eficient decât cu bombele, de care ea nu dispune şi doar visează a le avea.
După instalarea in funcție a președintelui Igor Dodon, cum credeți că va evolua relația dintre Republica Moldova și Rusia ?
Se cunoaşte faptul că preşedintele Moldovei este considerabil limitat în acţiuni. Practic, de unul singur el nu poate adopta decizii cu putere de lege. Numai concentrarea integrală a puterii statale în mâinile unui partid i-ar crea condiţii pentru a realiza promisiunile oferite Moscovei. Acestea ar putea fi separate în cîiteva direcţii: asistenţa oferită Transnistriei, eliminarea tuturor obstacolelor la reluarea acţiunilor de contrabandă, confirmarea prezenţei militare a Federației Ruse în regiune pentru termen nelimitat.