17.4 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialIohannis, la deschiderea noului an școlar. La ce colegiu merge șeful statului

Iohannis, la deschiderea noului an școlar. La ce colegiu merge șeful statului

Președintele Klaus Iohannis va participa, luni de la ora 10.00, la festivitatea de deschidere a anului şcolar la Colegiul Economic „Ion Ghica” din Târgoviște, județul Dâmbovița, a anunțat Administrația Prezidențială.

Mai târziu, tot în cursul zilei de luni, șeful statului va susține o conferință de presă la Palatul Cotroceni, potrivit programului anunțat de Președinție.

Elevii revin de luni, din nou, la școală, după o vacanță de trei luni. Noul an şcolar, în care sunt înscrişi peste trei milioane de elevi, are peste 170 de zile de cursuri, o vacanţă de iarnă mai lungă cu o săptămână, aceleaşi examene la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, iar pentru prima dată, liceenii din clasele XI-XIII primesc subvenţie de 55 de lei pentru manuale. 

Anul școlar se structurează pe două semestre. Astfel, cursuri se vor desfășura de luni, 14 septembrie, până vineri, 18 decembrie 2015. În perioada 31 octombrie — 8 noiembrie clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar vor avea vacanță.

Vacanța de iarnă este prevăzută de sâmbătă, 19 decembrie 2015, până duminică, 10 ianuarie 2016, iar cursurile se vor desfășura din 11 ianuarie 2016 până pe 5 februarie 2016.

Copiii vor fi în vacanța intersemestrială de sâmbătă, 6 februarie 2016, până duminică, 14 februarie 2016.

Semestrul al doilea este structurat astfel: cursuri de luni, 15 februarie 2016, până vineri, 22 aprilie 2016, vacanța de primăvară de sâmbătă, 23 aprilie 2016, până marți, 3 mai 2016. Cursurile se vor desfășura de miercuri, 4 mai 2016, până vineri, 24 iunie 2016.

Vacanța de vară va începe sâmbătă, 25 iunie 2016, și se va încheia duminică, 11 septembrie 2016.

Săptămâna "Școala Altfel" va rămâne în aceeași perioadă — 18 — 22 aprilie 2016.

Cele mai citite

O persoană a fost găsită moartă, în urma unui incendiu în sectorul 2. FOTO

UPDATE: Incendiul produs la două case din Sectorul 2 al Capitalei a fost localizat, iar pompierii lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase,...

SNPPC susține protestul de joi al pensionarilor militari: „Incoerența legislativă și discriminarea determină ieșirea în stradă”

Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC) a transmis, marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că nemulţumirile justificate ale pensionarilor militari s-au...

Un fost antrenor de la Manchester United îl critică pe Erik Ten Hag: “Nu are niciun sens!”

Fostul antrenor de dezvoltare a abilităților tehnice al primei echipe a lui Manchester United, Rene Meulensteen, critică tactica lui Erik ten Hag, după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă