20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialIohannis: Dacă n-ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la...

Iohannis: Dacă n-ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu ai nici la Cotroceni

Candidatul ACL la Preşedinţie, Klaus Iohannis, a spus sâmbătă, la mitingul de lansare a candidaturii sale, că cei de la putere au dezamăgit, el arătând totodată că “dacă nu ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu o să crezi în nimic şi nu ai valori nici la Palatul Cotroceni”, potrivit Mediafax.

~~“Cei de aici ne-au demonstrat că nu le pasă de oameni şi că nu au rezultate, au dezamăgit, dacă ai nişte valori, le ai oriunde, dacă nu ai valori şi nu crezi în nimic când eşti la Palatul Victoria, nu o să ai valori şi nu o să crezi în nimic nici când eşti la Palatul Cotroceni”, a spus Iohannis, la mitingul desfăşurat în Piaţa Victoriei, în faţa clădirii Guvernului.

El a mai spus că cei care conduc au “o lipsă de viziune” şi se iroseşte potenţialul cu subiecte mărunte, care nu au legătură cu viaţa reală.

“Lipsa de viziune a celor care ne conduc, ne irosim potenţialul în subiecte mărunte care nu au legătură cu viaţa reală”, a adăugat Iohannis.

~~Klaus Iohannis a arătat că este convins că în acest moment sunt oameni şi televiziuni care nu se gândesc decât cum să-l atace.

“Sunt convins că în acest moment sunt oameni şi televiziuni care nu se gândesc decât cum să mă atace, sunt televiziuni care nu ştiu ce poveste să mai inventeze despre mine, ce diversiuni să mai arunce pe piaţă”, a mai spus Iohannis, arătând că aceste lucruri nu îl interesează, nu îl afectează şi nu îl vor opri.

El a arătat că este un om al faptelor, nu al vorbelor goale.

“A venit vremea faptelor, mă cunoaşteţi, eu sunt un om al faptelor, nu al vorbelor goale, un om al promisiunilor onorate, nu al scandalului şi spectacolului, sunt un om care construieşte nu care distruge. Viziunea mea ca preşedinte poate fi simplă: România lucrului bine făcut”, a adăugat Iohannis.

Cele mai citite

Premierul Ciolacu este primit în Turcia de președintele Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri din Europa

Premierul României, Marcel Ciolacu, se întâlnește, în Turcia, cu președintele Recep Tayyip Erdoğan, unul dintre cei mai influenți lideri politici din Europa. Premierul Ciolacu și...

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...

Cum să alegi bateria potrivită pentru panoul tău fotovoltaic

Într-o lume unde există o evoluție a energiei regenerabile, cunoașterea elementelor esențiale ale sistemelor fotovoltaice este vitală. Articolul de față evidențiază factorii pe care...
Ultima oră
Pe aceeași temă