Timp de patru ani am tot vorbit despre baronii locali, chiar daca termenul care-i definea nu era catusi de putin relevant pentru comportamentul lor. In istorie am avut cativa baroni, care au lasat urme adanci atat asupra vietii spirituale, cat si sociale.
Baronul Brukental, intemeietorul celebrului muzeu din Sibiu, sau mai aproape de noi, in zona Hateg, baronii Nopcsa, Palovicsini sau Tornya au fost intemeietori de scoli, ctitori de biserici, de biblioteci si de alte edificii culturale. Odata cu schimbarea regimului Nastase, protectorul acestor autointitulati “baroni”, am sperat ca vom scapa de personajele persiflate cu titluri feudale si de comportamentul lor antisocial. Daca am crezut ca hotia, minciuna, infatuarea paranoia, au disparut odata cu puterea PSD-ista, ne-am inselat amarnic.
“Baronii” pesedisti au fost inlocuiti de “arendasii” aliantei portocalii. Termenul de arendas mi se pare mai potrivit pentru a defini comportamentul unor lideri ca Mircia Muntean, Ioan Oltean, Gheorghe Falca, Florin Oancea, Dan Radu Rusanu, iar lista poate continua.
Ce a fost arendasul in istoria Romaniei? Acel personaj sinistru, care s-a ridicat prin minciuna, linguseala si multa prefacatorie de la starea umila, la un rang social superior. Acesta nu avea, insa, bazele spirituale pentru a putea sa salte catusi de putin pe scara sociala.
In general, arendasul este incult, si cu cat este mai lipsit de cei sapte ani de acasa, cu atat este mai arogant. Acesta nu se da in laturi de la nici o nelegiuire care poate sa-i aduca un profit personal, care poate sa-i sporeasca averea stransa pe baza muncii populatiei oropsite.
Arendasul preia cate o mosie si se comporta fata de oamenii care populeaza mosia respectiva aidoma unui stapan de sclavi, uitand de unde a plecat. In scurt timp, cel care si-a agonisit averea din banii contribuabililor, furand fara rusine din impozitele platite cu mari sacrificii de oamenii de rand, devine un stapan autentic al zonei. Pune mana pe tot ce-i poate spori averea. Terenuri, cladiri, afaceri.
Prietenii arendasului, adica cei care platesc dijma fara sa protesteze, devin privilegiati. Ei beneficiaza de gratiile arendasului primind lucrari din bani publici sau diverse alte favoruri. La randul lor, acesti privilegiati varsa o parte din castiguri in buzunarul arendasului pentru ca altfel pierd bunavointa acestuia.
Mosia pe care o conduce arendasul devine pe zi ce trece proprietatea acestuia. Populatia va fi tot mai saraca si pe cat va creste saracia, pe atat arendasul va poza in marele conducator, “scotand ochii” supusilor cu tot felul de realizari la care acestia oricum nu au acces.
Odata cu integrarea in UE, Transilvania va cunoaste o infuzie masiva de fonduri europene, pentru ca vestul tarii are la dispozitie o infrastructura economica net superioara si este mult mai interesanta pentru investitorii straini. Capitalul de imagine, aferent dezvoltarii economice, va fi, insa, tot in favoarea arendasilor care vor trage spuza pe turta lor si vor prezenta boom-ul economic ca pe o mareata realizare personala.
“Iobagii” orbiti de perspectiva favorabila ce se va deschide in viata lor ii vor alege din nou in fruntea comunitatii pe arendasii care vor continua sa se imbuibe pe seama altora, sa traiasca regeste, rontaind dupa bunul plac banul public.
