INTERVIU. Neurochirurgul Claudiu Matei: medicul român, un autodidact care „fură meseria“

Medicul Claudiu Matei este autorul unei intervenții chirurgicale în premieră națională, respectiv prima rezecție a unei tumori cerebrale folosind tehnologia prin fluorescență indusă de 5-ALA.

CV C.M.

Șef de lucrări în cadrul Universității „Lucian Blaga“ Sibiu, Facultatea de Medicină

A urmat ciclul de 4 ani de cursuri ale Societății Europene de Neurochirurgie (EANS), ciclul de 2 ani de cursuri de Chirurgie Spinală organizat de EANS precum și ciclul de 3 ani de cursuri de Neurochirurgie Pediatrică ale Societății Europene de Neurochirurgie Pediatrică (ESPN).

A scris două cărți de specialitate ca unic autor, a contribuit cu peste 12 capitole în cărți sau tratate medicale precum și peste 60 de articole și prezentări în reviste și manifestări științifice de spe­cialitate.

Medic primar neurochirurg, specia­lizat în chi­­rur­gia bazei craniului, neuro-oncologie și neurochirurgie pediatrică. Are la activ peste 2.000 de operații, printre ele numărându-se și un număr important de intervenții chirurgicale pro bono.

Aţi studiat în România şi apoi aţi plecat în afară? Când aţi ajuns acolo, cum vi s-a părut? Mă refer la modul în care aţi fost pregătit aici în facultate, prin comparaţie cu colegii care studiaseră acolo?

Claudiu Matei: Pregătirea unui medic este un proces îndelungat, astfel că după absolvirea Facultății de Medicină, care du­rează șase ani, urmează o specializare, rezidențiatul, care mai durează, în funcție de specializare, între patru și șase ani.

Sistemul de învățământ medical românesc este teoretic foarte performant, având în vedere că scoate anual sute de absolvenți, dintre care mulți își continuă parcursul profesional în spi­talele din străinătate. Poate că asta se și dorește să fim, o pe­pinieră de medici. Problema nu cred că este la nivel de facul­tate sau universitate, ci ulterior în rezidențiat, unde se face diferența. În stăinătate se pune accent pe partea practică, astfel că după terminarea acestuia există un „logbook“ unde fiecare rezident își trece manoperele și intervențiile chirurgicale, exis­tând un minim necesar pentru a ajunge medic specialist. Completarea acestui logkoog este una dintre condițiile de a deveni medic specialist. De asemenea, cărțile, cursurile, participarea la conferințe sau alte evenimente profesionale nu trebuie să fie plătite de medici. O altă diferență între sistemul românesc și alte sisteme ar fi salarizarea, fapt de altfel cunoscut și amplu discutat; la noi, rezidenții fac sacrificii importante, fiind necesară susținerea financiară consistentă din partea familiei pentru o perioadă de cinci-șase ani.

Eu văd rezidențiatul ca pe o „plimbare“, medicul tânăr trebuind să „viziteze“ în această perioadă mai multe clinici, sisteme de sănătate, să asculte cât mai multe păreri; în Germania, SUA, UK etc., există acest sistem de rotație în care rezidentul este obligat să realizeze diferite stagii în clinici supraspecia­lizate pe diferite domenii. După rezidențiat, medicii efectuează un fellowship, în cadrul căruia se supraspecializează într-un anumit domeniu, în cadrul specialității respective. De exemplu, în neurochirurgie există posibilitatea ca după rezidențiat neurochirurgii să se supraspecializeze în neurochirurgie vasculară, radiochirurgie, neurochirurgie funcțională, neurochirurgie pediatrică, chirurgia bazei craniului etc.

O altă diferență importantă este în ceea ce privește activitatea de cercetare, care în România este precară. Accesul dificil la bazele de date sau revistele de specialitate, absența sau slaba dezvoltare a biobazelor sunt alte lacune importante ale sistemului nostru.

Compensăm în schimb cu o determinare remarcabilă, cu o voință, capacitate de sacrificiu și ambiție deosebite. Medicul român este un autodidact care „fură meseria“, care se luptă cu lipsurile, improvizează și se descurcă în orice situație.

Dincolo de posibilităţile financiare pe care le oferă sistemul de sănătate din afară, ce v-a motivat să fiţi acolo?

C.M.: Există, cred, un profil psihologic al medicului, care este stăpânit de o dorință continuă de autodepășire și supraspecia­lizare. În acest sens, am dorit să văd și altceva, să văd sisteme performante de sănătate, să văd clinici și medici din ale căror cărți am învățat. A fost o plăcere să lucrez în mari spitale din Spania, Franța, Germania, să adun o experiență importantă, vitală pentru cariera mea. M-a impresionat „matematicizarea“ medicinii, existând protocoale și reguli stricte pentru fiecare manoperă sau act medical. Este mai ușor și mai sigur, atât pentru medic cât și pentru pacient, o astfel de abordare.

Ce v-a determinat să vă întoarceţi? Credeţi că există un trend crescător în întoarcerea medicilor români din afară sau nu?

C.M.: Ești cel mai performant în sistemul în care te-ai format. M-am întors cu convingerea că pot ajuta la îmbunătățirea și creșterea calității actului medical în România. Există un trend al reîntoarcerii medicilor în țară și acest fapt este fabulos. Ar trebui să stimulăm și să susținem această întoarcere! Am mai spus, nu trebuie împiedicați medicii rezidenți care pleacă din țară, ci aceștia trebuie stimulați să revină în țară. Experiența dobândită în străinătate este esențială pentru progresul sistemului nostru.

Care credeţi, din perspectiva unui medic care a lucrat şi în alte sisteme de sănătate, că este principala hibă a sistemului de sănătate din România?

C.M.: Întoarcerea mea a fost facilitată de oferta unui spital privat din țară, care m-a ajutat să mă decid. Dezvoltarea sistemului privat poate reprezenta o cale de atragere a specialiștilor români din străinătate. Principala problemă a sistemului public o constituie subfinanțarea și slaba salarizare a medicilor din sistemul public. Creșterea finanțării și cea a salariilor sunt măsuri imperios necesare pentru redresare. Micile sau marile atenții date de pacienți ar trebui să dispară. Eu consider că acestea înjosesc medicul și alterează calitatea actului medical.

Avem aici posibilitatea de a aplica tehnici noi, de a dispune de aparatură necesară în acest domeniu de vârf al medicinii care este neurochirurgia?

C.M.: Din acest punct de vedere mă consider norocos, de­oarece spitalul în care lucrez dispune de tehnologie de înaltă performanță, așa că pot lucra în cele mai bune condiții. Am efectuat intervenții chirurgicale în premieră și reușim să asigurăm pacienților noștri un act medical de calitate, astfel încât aceștia să nu mai fie nevoiți să ceară asistență medicală în străinătate.

În ce măsură au pacienţii români au acces la aşa ceva, având în vedere nivelul de trăi din România? Iar sistemul privat de sănătate nu este accesibil oricui.

C.M.: Lucrez într-un spital a cărui politică de prețuri este adaptată realităților economice ale populației, astfel ca un număr cât mai mare de pacienți să poată avea acces la serviciile noastre. Pacienții care se adresează secției noastre de Neurochirurgie și care nu își pot permite servicii private de sănătate încercăm să îi ajutăm prin intermediul unor fundații care pot să îi susțină financiar sau să îi îndrumăm spre colegii din clinici de stat care îi pot ajuta.

Cum stă România la capitolul afecţiuni neurologice în prezent?

C.M.: Incidența afecțiunilor tumorale ale sistemului nervos, a bolilor cerebro-vasculare, a afecțiunilor degenerative vertebro-medulare sunt în creștere, iar terapia acestora se dezvoltă continuu.