Asociația Komunitas este o organizație non-profit, înființată în anul 2006 de către un grup de tineri cercetători în domeniul științelor sociale și antropologie, preocupați de modul în care se dezvoltă și funcționează comunitatea în care trăiesc, dornici să facă lucruri care să le dea un sens, să exploreze noi concepte ale științelor sociale. De la înființare și până acum asociația desfășoară proiecte de educație urbană de impact care nu arareori au fost deschizătoare de drumuri pentru implicarea membrilor comunității în viața ei. Ultimul dintre ele, „Dă culoare școlii tale”, s-a încheiat recent.
Ce anume din societatea în care trăim te-a făcut să pornești pe acest drum?
Miruna Tîrcă: Am studiat la secția de Etnologie și folclor din cadrul Facultății de Litere, Universitatea București – o secție înființată exact în anul în care am dat la facultate (1999). Mi-aș fi dorit să studiez Antropologie dar, din păcate, ea s-a înființat abia câțiva ani mai târziu. În schimb, existau cursuri de antropologie urbană la secția menționată mai sus, și astfel am avut ocazia să încep să interacționez cu acest domeniu. Mi-am înghețat un an în timpul facultății și am făcut voluntariat în Marea Britanie, am lucrat la o fermă unde locuiau adulți autiști sau cu diverse dizabilități. Am revenit în România și am absolvit facultatea, exact la timp pentru a urma Masterul de Antropologie și Dezvoltare comunitară, proaspăt înființat în 2004 la SNSPA. În ceea ce mă privește am învățat mult mai multe lucruri în afara școlii, prin muncă de teren derulată în mod independent, prin călătorii low-budget, prin interacțiune cu tineri din alte țări, pasionați de aceleași domenii, prin participare la tot felul de tabere și mobilități de tineret, care aveau teme legate de antropologie și cercetare în teren.
După încheierea masterului, am înființat asociația alături de câțiva colegi, pornind de la conceptul de „științe sociale aplicate” și de la dorința de a face propriile noastre proiecte. Printre primele proiecte derulate s-au numărat: o cercetare socială despre obștile și composesoratele din județul Vrancea, o cercetare socială despre situația oamenilor evacuați sau aflați în pericol de evacuare în cartierul Rahova, zona Uranus-Sabinelor, co-participare în organizarea primului marș anti-discriminare, cu mesaj anti-fascist din România. Ulterior, am cunoscut grupul de inițiativă Projector Tank, din Marea Britanie, și am organizat alături de ei un Cinematograf Mobil, proiect care a durat câteva luni. Împreună cu colegii din UK, am călătorit printr-o sumedenie de sate și orașe din România, organizând evenimente socio-culturale, în care un rol important îl aveau proiecțiile de filme documentare pe tematici sociale, pe marginea cărora purtam discuții cu publicul. ”Cinematograful Mobil”, derulat în 2007, a fost proiectul care ne-a făcut legătura directă cu mediul școlar – așa am intrat noi în contact cu școli, licee, copii și adolescenți, având astfel șansa să lucrăm cu ei și să ne descoperim pasiunea pentru pedagogiile alternative.
De ce educație și mediu? Ce lipsește din sistemul actual de educație de simțiți nevoia „să completați“?
M.T.: Așa cum spuneam mai sus, legătura noastră cu educația s-a creat întâmplător. A devenit în următorii ani o legătură foarte puternică, din moment ce proiectele noastre au început să aibă o direcție educațională din ce în ce mai accentuată. Da, exact la concluzia asta am ajuns, că dacă vrem să schimbăm ceva trebuie să pornim de la educație – de aceea am început să combinăm antropologia cu pedagogia și chiar am creat metode educaționale noi, pe care le-am implementat în pionierat, în România. De exemplu, în 2009 am demarat procesul de dezvoltare a educației urbane, o metodă nonformală care își propune să-i responsabilizeze și să-i determine pe tineri să înțeleagă mai bine mediul construit. Totodată, ne numărăm printre primele organizații (dacă nu chiar prima) care au utilizat la clasă filmul documentar ca instrument educațional și care au implicat elevii în realizarea cu forțe proprii a unor materiale vizuale socio-antropologice, pe tematici sociale. Primele proiecte de acest tip le-am derulat în 2007.
Ați avut proiecte prin care ați creat spații de interacțiune socială. Ce înseamnă acest concept?
M.T.: Da, am avut numeroase acțiuni punctuale în spațiul public care au urmărit să creeze nuclee democratice de interacțiune socială, în sensul că oricine a fost binevenit la aceste evenimente, iar paleta socială generată în jurul lor a fost una diversă. Mai precis, este vorba de evenimente socio-culturale gratuite pe care le-am organizat în diverse cartiere bucureștene (în parcuri, în spatele blocurilor și chiar într-o stație de autobuz). În cartierul Tei am organizat patru ediții ale „Zilei Cartierului Tei”, în perioada 2012-2015. În prezent, există un grup de inițiativă civică format în acest cartier, iar intenția lor este de a continua evenimentul comunitar „Ziua Cartierului Tei”. În septembrie 2015, am organizat mini-festivalul urban „Piața de weekend”, într-o fostă piață sezonieră din cartierul Timpuri Noi. Momentan, căutăm resurse financiare pentru a putea continua această inițiativă.
Am organizat evenimente comunitare și în cartiere mărginașe, cum ar fi Ferentari (mărginaș nu din punct de vedere fizic, ci din punct de vedere simbolic, al percepției majorității locuitorilor asupra lui). Tot în Ferentari am reabilitat parcul din Aleea Livezilor, în 2011, în cadrul proiectului „Din inima cartierului meu”. În prezent, a devenit un adevărat nucleu de interacțiune socială, de care cartierul avea mare nevoie. Aș mai preciza și faptul că am colaborat cu diverși arhitecți în realizarea unor intervenții urbane care au avut ca scop fie producția de noi spații publice, fie îmbunătățirea celor existente.
Am realizat intervenții chiar și în curțile școlilor și liceelor în care am lucrat, cu același scop: de a crea spații de interacțiune socială în rândul elevilor și de a-i implica pe aceștia în mod direct în realizarea lor. Ne-am raportat la curtea școlii ca la un spațiu (semi)-public și am promovat în rândurile elevilor dreptul la curtea școlii.
Am organizat evenimente și în spații dezafectate din București sau din jurul acestuia, cum ar fi fostul Cinematograf Capitol sau un fort situat la intrare pe Autostrada Soarelui, valorificând temporar potențialul acestora și adunând la un loc oameni.
Vorbește-mi despre proiectele actuale.
M.T.: Proiectele actuale urmăresc în primul rând extinderea atelierelor de educație urbană în cât mai multe școli/licee din București, dar și extinderea proiectului-pilot „Dă culoare școlii tale!” în cât mai multe localități din țară. Este vorba despre un proiect în cadrul căruia noi am testat o metodologie de artă participativă în școli gimnaziale, cu ajutorul căreia peste 100 de elevi au lucrat împreună cu artiști plastici, facilitatori, profesori, voluntari în realizarea a șapte picturi murale de mari dimensiuni, cu mesaje civice. Proiectul finanțat prin fonduri norvegiene a avut loc în șapte școli situate în cinci localități, dar obiectivul nostru este să îl extindem și să transformăm pilotul într-un adevărat program național de artă participativă derulat în școli și licee. În acest scop căutăm momentan resurse financiare necesare extinderii. Dacă reușim să le accesăm, un prim pas în procesul de extindere va fi formarea de resurse umane (facilitatori și artiști), prin organizarea de traininguri – deoarece vom avea nevoie de o echipă considerabilă care să implementeze aceste activități inovatoare.
Impactul proiectului „Dă culoare școlii tale!” asupra beneficiarilor a fost unul mare – în curând vom urca online culegerea de bune practici „Artă participativă în școli” și filmul documentar al proiectului, pe site-ul www.scolicreative.ro. Ambele abundă de citate și interviuri cu elevii, în care vorbesc ei înșiși fix despre acest impact.
Ce te/vă motivează să mergeți mai departe?
M.T.: Ca să fiu sinceră, nu mă simt atât de motivată în ultimul timp. Au fost niște ani foarte obositori, în care am depus inclusiv multă muncă voluntară, lucrând pentru oraș și pentru comunitate. În tipul de muncă pe care îl facem noi, consumul de energie este extrem de mare, în timp ce satisfacțiile se lasă greu așteptate și sunt rare. Mai mult, impactul se măsoară greu, iar în cazul proiectelor educaționale acesta se poate vedea abia peste ani de zile sau chiar deloc. Cu mulți dintre beneficiarii proiectelor educaționale pierdem la un moment dat legătura, dar ei merg mai departe cu abilități și perspective dezvoltate în timpul proiectelor inițiate de noi, care le pot modela ulterior viețile în mod direct. Practic este vorba de un capital socioeducațional destul de invizibil – dar el există, chiar dacă e greu de măsurat.
Munca de îmbunătățire a mediului urban îți consumă foarte mult timp și energie; adeseori rămâi descurajat, deoarece vezi cum acțiunile tale sunt o picătură de prospețime și inovație într-o mare de incompetență, nepăsare, pasivitate civică și management urban dezastruos, fără perspective de transformare reală în viitorul imediat apropiat. Dar lucrurile nu sunt, de fapt, chiar atât de rele, iar potențialul Bucureștiului este mare.
Când ai avut senzația că ceea ce faci a schimbat ceva în societate, în București?
M.T.: De obicei am tot timpul această senzație – dorința de a schimba ceva în societate a stat la baza fondării acestui ONG. Doar că schimbările sunt mici, punctuale și greu de cuantificat. În următorii 10 ani sper să reușim să trecem la un alt nivel de dezvoltare organizațională, să reușim să producem schimbări care să stea la baza unor viitoare politici publice și educaționale.
În același timp, cred că am inspirat multe persoane care au început să clădească proiecte similare cu ale noastre sau tineri care au ales anumite facultăți în urma interacțiunii cu noi. Totodată, am permis multor colaboratori să experimenteze în contexte create și gestionate de noi – Asociația Komunitas a funcționat de multe ori ca un ONG-laborator în cadrul căruia s-au testat și s-au pilotat diverse instrumente de lucru. Cred că e binevenit să existe cât mai multe astfel de laboratoare care să permită inovarea și procesul de ”learning-by-doing”, deși, uneori, oamenii iau acest lucru ”for granted”, cum spun englezii, fără să realizeze sau să recunoască faptul că beneficiază de o experiență de lucru & formare importantă. Mă bucur mult când acest lucru este recunoscut și când primim mulțumiri sincere pentru contextele de lucru și pentru oportunitățile de dezvoltare personală create.
Ceea ce ne propunem prin organizarea unor astfel de evenimente comunitare este de fapt testarea potențialului diverselor spații publice și evidențierea modurilor în care acestea pot acționa ca un coagulant social – un element care ar putea contribui la revitalizarea cartierelor bucureștene (și nu numai).
