14.3 C
București
marți, 30 aprilie 2024
AcasăSpecialÎntâlnire cu Beethoven

Întâlnire cu Beethoven

Doi dintre cei mai mari muzicieni români, pianistul Valentin Gheorghiu şi violonistul Gabriel Croitoru, îşi dau întâlnire în această seară la ora 19.00 cu Beethoven, într-un recital special,pe scena Sălii Radio.

După Integrala Sonatelor pentru pian şi vioară de Beethoven – partea I (sonatele nr. 1, 5 şi 8), eveniment ce a închis şi a încununat stagiunea 2013-2014 a Sălii Radio, azi cei doi artişti vă invită să ascultaţi cea de-a doua parte a acestui frumos „periplu” muzical. Veţi avea plăcerea de a asculta alte trei dintre cele 10 sonate create de marele compozitor: Sonata pentru pian şi vioară în la major, op.12 nr.2, Sonata pentru pian şi vioară în mi bemol major, op.12 nr.3, şi Sonata pentru pian şi vioară în do minor nr. 7, op. 30 nr. 2.

Două instrumente muzicale de valoare vor „ţine companie” maeştrilor care le vor da viaţă: noul pian Steinway al Sălii Radio şi vioara Guarneri care a aparţinut lui George Enescu, instrument aflat în administrarea Muzeului Naţional George Enescu – ce se află din 2008, prin concurs, în folosinţa violonistului Gabriel Croitoru.

Legătura artistică dintre cei doi muzicieni este construită pe baza unei frumoase poveşti de destin în lumea muzicii: Gabriel Croitoru este un strălucit discipol al marelui violonist Ştefan Gheorghiu (fratele pianistului).

Artiștii

Valentin Gheorghiu s-a remarcat ca un excepţional pianist şi compozitor român, colaborând cu nume importante ale scenei muzicale. Pe lângă o activitate solistică de excepţie, marcată de recitaluri şi concerte, Valentin Gheorghiu se dedică şi muzicii de cameră. A efectuat numeroase înregistrări, multe dintre acestea editate de case de discuri din ţară sau din străinătate.

A fost distins cu numeroase premii în competiţii internaţionale dedicate pianului, în prezent făcând parte din juriile a numeroase concursuri. De-a lungul timpului, Valentin Gheorghiu a obţinut Menţiunea I în cadrul Premiilor „George Enescu“ (1946), a fost distins cu Premiul Academiei Române (1961), iar atât Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, cât şi Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi i-au conferit titlul de Doctor Honoris Causa.

Gabriel Croitoru, solist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, se poate mândri cu de peste o mie de apariţii scenice. A evoluat ca solist în compania unor orchestre importante din întreaga lume, cum ar fi London Royal Philharmonic, orchestrele simfonice din Monte-Carlo, Salonic, Malaga, Sevilla, Cannes, Lyon şi altele. Începând din 2011 a susţinut mai multe turnee naţionale de anvergură din seriile „Duelul viorilor“ (alături de Liviu Prunaru şi Horia Mihail) şi „Vioara lui George Enescu la sate“ (alături de Horia Mihail). Pe 22 ianuarie, Gabriel Croitoru a fost aplaudat alături de violonistul Liviu Prunaru şi de pianistul Horia Mihail într-un recital extraordinar la Londra, parte a unui amplu program de evenimente dedicate lui George Enescu, la 60 de ani de la moartea compozitorului.  

Cele mai citite

Candidat PSD la primărie, acuzat de corupție și un prejudiciu de 5,7 milioane de lei

Toma Sandu, un apropiat al familiei Bădălău, s-a prezentat miercuri în fața procurorilor DNA pentru a fi informat cu privire la calitatea sa...

Un nou pod rutier între România și Ucraina, pe ordinea de zi a Guvernului

Guvernul Marcel Ciolacu ar putea aproba, în şedinţa de azi, un acord cu Guvernul Ucrainei privind construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa,...

Ursula von der Leyen ar putea interzice TikTok dacă ar obține un nou mandat în fruntea Comisiei Europene

Candidatul Partidului Popular European (PPE) la preşedinţia Comisiei Europene şi actualul preşedinte al acestei instituţii, Ursula von der Leyen, a declarat luni că nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă