A trecut aproape neobservata, cu catva timp in urma, o expozitie fara precedent, gazduita de Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti. Pentru ochiul celui deprins cu scrutarea in context a unor evenimente culturale neasteptate, cu aprecierea acestora prin prisma unor comparatii relevante, putine manifestari s-au dovedit mai revelatoare ca recenta revenire, din indepartata insula Réunion, a pictorului bucurestean Raul Lebel, a carui intarziere in a se arata lumii era notata inca din anii de mijloc ai secolului trecut, cand Ionel Jianu observa reticenta pictorului in actul confruntarii cu publicul, "incredintat ca va sti sa aleaga si, mai ales, sa inteleaga"…
Desigur, din indepartatul ostrov vulcanic pierdut in imensitatea Oceanului Indian, Raul Lebel nu s-a intors in carne si oase. Acest emul al unor Ressu, Pallady si Mirea —in siajul carora a debutat — a inchis ochii in surghiun, de unde s-a reintors prin iluminarea armoniilor de forme si culori care i-au incantat pe cei care au avut privilegiul de a admira arta acestui pana nu demult necunoscut creator, plecat dintre cei vii in 2006. Victima a unei destarari timpurii, a unui surghiun deliberat asumat foarte departe, Raul Lebel a venit recent sa ne aduca aminte de fragilitatea creatiei atunci cand valtorile istoriei i se pun de-a curmezisul; si totodata de putinta dainuirii si reaparitiei, atunci cand roata mare a aceleiasi istorii dezvaluie, in rotirea ei, o revenire — aparenta poate — la normalitate.
Insula Réunion, departament al Frantei de peste mari, nu este o necunoscuta. Nepopulata la descoperirea ei, pe vremea Regelui Soare, ea a crescut in timp si este azi o mica oaza de civilizatie. Oricat de neasteptat pentru ochiul neavizat, aici au vazut lumina zilei cativa francezi celebri: romancierul contemporan (cunoscut astazi multor cititori romani) Michel Houellebecq; Roland Garros, al carui nume revine frecvent pe buzele fanilor sportului alb (aviator spargator de recorduri, nu tenisman: a fost cel dintai care a cucerit in zbor Mediterana, in 1913); si, nu in ultimul rand, poetul fondator al curentului antiromantic, parintele Parnasului, Leconte de Lisle, a carui corespondenta epistolara cu regina poeta Carmen Sylva e evocata ca pilda de confluenta intre spirite
civilizatoare, in anii de prima infiripare a Romaniei moderne.
Ar mai fi de adaugat un prim-ministru si mare economist, Raymond Barre.
Réunion, pepiniera de personalitati, punct de pornire si leagan de impliniri, a revenit fugar anul acesta in atentia noastra o data cu cel mai putin cunoscut, poate, dintre exilatii culturii si creatiei romanesti a secolului XX – pictorul bucurestean Raul Lebel.
Doua contraste reunite sunt frapante contempland astfel de fapte de istorie si cultura. Primul evoca ceva din factura exilului si diasporei romanesti din anii dictaturii care a incatusat Romania postbelica, prin comparatie cu noua si pestrita diaspora posttotalitara, despre care vorbesc azi, pe toate tonurile, presa si televiziunile mondiale. Cel de-al doilea antreneaza poate mai direct istoria: e contrastul dintre o insula initial total pustie, prefacuta candva de o tara europeana intr-un mic liman de civilizatie; si pe de alta parte, o tara europeana, bogata candva in oameni de seama (i s-a spus "o insula de latinitate in estul Europei"), revarsandu-si azi in valuri energiile umane de toate soiurile in afara, spre uimirea ochilor contrariati ai celor din lumea larga. Un recent afis electoral menit a-i da imbold alegatorului roman in prag de europarlamentare rastalmacea o veche zicala, lansand o incredibila formula novatoare: "tara (sic) il face pe om". Contrariul, evident, poarta integral greutatea adevarului: omul sfinteste locul.
Andrei Brezianu este scriitor stabilit in Statele Unite
