22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialInstanţă: Traian Băsescu a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului,...

Instanţă: Traian Băsescu a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului, la mitingul din 2004

Traian Băsescu a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004, se arată în motivarea deciziei Judecătoriei Sectorului 1. Instanţa susţine că declaraţia şefului statului făcută la o emisiune are valoarea unei “mărturisiri extrajudiciare verbale”, scrie Mediafax.

Pe 19 octombrie, Traian Băsescu câştiga la Judecătoria Sectorului 1 procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru “minciună şi trucarea unor filmări”, după publicarea unui film în care preşedintele părea a lovi un copil la un miting electoral din 2004.  Judecătoria Sectorului 1 a admis acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.

Pe de altă parte, în motivarea deciziei, instanţa arată că, “sub aspectul forţei probante”, declaraţia preşedintelui Traian Băsescu are valoarea unei “mărturisiri extrajudiciare verbale”, care, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 1204 şi 1205 Cod Civil, poate fi folosită ca probă împotriva celui care o face, “în pricinile în care este permisă administrarea probei cu martori”.

“În temeiul probelor arătate mai sus şi ţinând cont că prin verbul “a împinge?” se înţelege şi “a îmbrânci” (conform DEX, ediţia 1998), instanţa reţine că reclamantul (Traian Băsescu – n.r.) a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public, la mitingul electoral din 2004″, notează judecătorul în motivarea deciziei, dată publicităţii miercuri.

Instanţa mai arată că “nu este învestită cu o acţiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului pentru această faptă săvârşită în septembrie 2004”. Judecătoria Sectorului 1 a avut în vedere şi declaraţia dată de Teodor Meleşcanu, fostul ministru al Apărării în Guvernul Tăriceanu.

“În schimb, din declaraţia martorului Meleşcanu Teodor Viorel, ce s-a aflat în timpul desfăşurării evenimentului electoral din anul 2004, pe scenă, în rândul al doilea din spatele reclamantului, la o distanţă de aproximativ trei, patru metri, se reţine că a avut loc un incident, în cadrul căruia reclamantul s-a apropiat de marginea scenei şi a întins microfonul unui copil ce a făcut afirmaţii defăimătoare, care însă, nu au fost auzite foarte clar de publicul agitat şi care ovaţiona. Martorul a menţionat expres că “la un moment dat, copilul a făcut un pas în spate, dar că nu poate preciza din ce motiv”, că înălţimea copilului nu depăşea nivelul scenei şi că nu a observat ca persoanele din public, din apropierea copilului, să fi avut vreo reacţie faţă de incident. Martorul a mai arătat că pârâtul a participat la acest miting, aflându-se în rândul din faţa sa, spre stânga scenei şi că ar fi putut să vadă acest incident, din locul în care se afla, fără însă a avea această certitudine. De asemenea, s-a arătat că în cercul organizatorilor mitingului, au fost discuţii ulterioare cu privire la modul de organizare şi modul în care copilul a luat cuvântul”, mai noteză instanţa în motivare.

Judecătorul arată că Teodor Meleşcanu nu a descris în mod direct săvârşirea faptei, dar a arătat că a observat efectele producerii acesteia.

Decizia din 19 octombrie a Judecătoriei Sectorului 1 poate fi atacată cu recurs la Tribunalul Bucureşti.

Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie 2009, în plină campanie electorală, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004. Cu o zi înainte, omul de afaceri Dinu Patriciu declara la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă. Omul de afaceri a ţinut să sublinieze că nu este el cel care a dat înregistrarea în presă.

Vezi mai jos unul filmuletul in care Basescu pare a lovi un copil.

 

 

Traian Băsescu a văzut prima oară înregistrarea la postul de televiziune şi s-a rezumat să spună că trebuie să vadă despre ce e vorba, “dacă a făcut ceva copilul”, “dacă l-a înjurat”.

Vezi mai jos prima reacţie a lui Băsescu la vederea filmuleţului.

 

 

Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru “minciună şi trucarea unor filmări”.

În 1 decembrie 2009, preşedintele a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii. Potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.

 

Cele mai citite

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...
Ultima oră
Pe aceeași temă