11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialTopul faptelor ȘOCANTE petrecute la decernarea premiilor Oscar

Topul faptelor ȘOCANTE petrecute la decernarea premiilor Oscar

De la prima ediție a premiilor Oscar, din 1929, până în prezent, au fost înregistrate mai multe incidente şocante, petrecute în timpul ceremoniei, conform Mediafax. 

Citiți mai jos lista faptelor șocante de la gală:

Discursul incoerent al actriţei Gwyneth Paltrow atunci când a primit, în 1999, premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru prestaţia din "Shakespeare îndrăgostit/ Shakespeare In Love".

Sărutul pasional dintre Adrien Brody şi Halle Berry. Starul filmului "Pianistul" a sărit pe Halle Berry şi a sărutat-o cu foc, când s-a urcat pe scenă să primească premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol principal, din mâinile acesteia, în 2003.

Melissa Leo a pronunţat cuvântul "fuck" în timpul discursului de mulţumire. Totul părea să meargă bine în timpul discursului de mulţumire al Melissei Leo, care a câştigat, în 2011, Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru interpretarea din "Luptătorul/ The Fighter". Referindu-se la discursul celei care a câştigat premiul cu un an înainte, Melissa Leo a spus: "Când m-am uitat la Kate (Winslet, n.r.), anul trecut, totul părea al dracului (fucking, n.r.) de uşor". La final, aceasta s-a scuzat, dar deja intrase în istorie.

Regizorul Michael Moore a criticat implicarea americanilor în războiul din Irak. Moore s-a lansat într-o critică foarte dură la adresa fostului preşedinte american George W. Bush, în discursul său de mulţumire, atunci când a primit Oscarul pentru cel mai bun documentar, pentru "Cântec pentru un masacru/ Bowling for Columbine", în 2002.

Hilary Swank a uitat de soţul ei în discursul de mulţumire. Hilary Swank a fost atât de uimită că a primit Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, în 2000, pentru rolul din "Boys don't cry", încât a uitat să îl menţioneze pe soţul ei, Chad Lowe, în discursul de mulţumire.

Tom Hanks a dezvăluit că unul dintre profesorii săi din liceu este gay. Când a câştigat Oscarul pentru cel mai bun rol principal masculin, pentru "Philadelphia", în 1994, Hanks i-a adus un omagiu unui om care, probabil, şi-ar fi dorit să rămână în umbră. Hanks i-a mulţumit lui Rawley Farnsworth, profesorul lui de teatru din liceu, pe care l-a descris ca fiind "unul dintre cei mai grozavi americani gay". Profesorul nu vorbise public despre orientarea sa sexuală.

Angelina Jolie s-a sărutat pasional cu fratele ei, James Haven, la ediţia din 2001 a Oscarurilor.

Cher a purtat o ţinută dezastruoasă, care arăta mare parte din corpul artistei, la ediţia din 1998 a premiilor Oscar.

Regizorul Roberto Benigni a alergat pe scaune spre scena unde a primit Oscarul pentru cel mai bun actor, în 1999, pentru rolul din "La Vita e Bella".

Jennifer Garner s-a împiedicat pe scările care conduceau spre scenă. Artista a urcat ruşinată pe scena unde a prezentat un premiu Oscar, în 2006, după ce s-a împiedicat de trena rochiei sale, pe scări. "Îmi fac singură cascadoriile", a glumit ea.

David Niven a fost întrerupt de un exhibiţionist. Un om gol a fugit prin faţa lui Niven, pe scenă, când acesta o prezenta pe Elizabeth Taylor, la cea de-a 46-a gală a Oscarurilor, în 1974.

Roman Polanski a primit o interdicţie din partea organizatorilor galei. În 2003, Polanski câştiga Oscarul pentru cel mai bun regizor, pentru "Pianistul". Dar, din cauza trecutului său sumbru, nu a apărut la gală, deoarece poliţia americană l-ar fi arestat pe loc, pentru pedofilie. La anunţarea premiului, toată audienţa l-a aplaudat în picioare pe Polanski. Harrison Ford a acceptat Oscarul în numele regizorului şi i l-a înmânat acestuia din urmă, într-o ceremonie care a avut loc la Festivalul de Film de la Deauville.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă