In general, fiinta umana este indiferenta fata de o situatie concreta deoarece nu o intereseaza sau este insensibila emotional la problemele sau suferintele altora. Dar indiferenta se poate manifesta si in viata politica. O asemenea atitudine sau, mai degraba, lipsa de atitudine este caracteristica la persoanele dezamagite de modul in care se desfasoara viata politica din tara sau de comportamentul oamenilor carora le-au acordat increderea si in care si-au pus speranta.
Cei mai in varsta dintre noi isi amintesc cat de efervescenta era viata politica in primii ani dupa revolutie. S-au infiintat peste 100 de partide politice. Au fost mitinguri si manifestatii gigantice. La primele alegeri parlamentare si prezidentiale, din luna mai 1990, participarea alegatorilor la vot a fost de aproape 90%. Dar, incet-incet, viata politica s-a calmat, mitingurile in aer liber si demonstratiile de strada s-au diminuat pana la disparitie. Cu fiecare chemare la urne, participarea alegatorilor a fost tot mai scazuta. S-a ajuns astfel la situatia penibila ca, la referendumul din 2003 pentru modificarea Constitutiei, puterea, de coniventa cu opozitia, sa recurga, probabil, la falsuri pentru a putea raporta prezenta la urne a peste jumatate din numarul celor cu drept de vot. Acet trend descrescator a fost confirmat si de alegerile din 2004. Atunci, alegerea simultana a presedintelui si a Parlamentului a avut darul sa mobilizeze mai multi alegatori, gratie contributiei candidatului Traian Basescu la animarea dezbaterilor publice. Acum, ca alegerile prezidentiale au fost decalate de cele parlamentare, este putin probabil ca la urmatorul scrutin pentru Parlament sa se mai prezinte la urne majoritatea cetatenilor cu drept de vot. De altfel, sondajele de opinie din ultimul an indica cresterea categoriei de subiecti care fie nu au nici o optiune sau opinie, fie declara ca nu vor participa la vot.
Care sa fie explicatia unei asemenea stari de spirit in randul cetatenilor? Desigur, este meseria sociologilor ca, pe calea unor anchete de specialitate, sa deceleze cauzele unor atitudini de indiferenta politica si sa ofere explicatiile necesare. Din observarea atenta a vietii social-politice, din exprimarile publice ale unor analisti sau simpli cetateni, se poate incerca explicarea unor atitudini care denota cresterea gradului de indiferenta politica. Prima explicatie ar fi aceea ca alegatorii, in numar tot mai mare, par sa se fi convins ca prin gestul lor de a depune in urne, la fiecare patru ani, un buletin de vot nu pot influenta cu nimic viata lor personala si nici evolutia pozitiva a situatiei social-economice a tarii sau a localitatii in care traiesc. Ei par a fi convinsi de acest lucru deoarece alternantele la guvernare si schimbarea presedintelui tarii nu au avut urmarile promise si nu au raspuns asteptarilor lor personale. Cu fiecare schimbare politica, cetateanul-alegator a vazut cum cei alesi in functii publice continua sa se imbogateasca, de multe ori pe cai necinstite, cum promisiunile electorale raman litera moarta, cum justitia continua sa fie sensibila doar la comenzi politice sau la “stimulente” ilegale. Cu alte cuvinte, coruptia si necinstea au erodat treptat increderea cetateanului in functionarea sistemului de guvernare bazat pe democratia reprezentativa. Inselat in asteptarile sale, nu o data, ci de cinci ori, alegatorul a devenit tot mai indiferent si insensibil la promisiunile politicienilor, in care nu mai are incredere. Perseverenta cu care parlamentarii din toate partidele actioneaza pentru adoptarea propriului statut prin care sa-si atribuie noi privilegii si avantaje materiale erodeaza si mai mult increderea alegatorilor in institutiile alese ale statului. Ultimele dezvaluiri privind averile acumulate de oamenii politici de frunte din principalele partide politice si, mai ales, metodele folosite de acestia pentru a suge din banii publici intaresc si mai mult convingerea celor care spun ca oamenii fac politica si aspira la functii si demnitati publice doar pentru a se putea imbogati si, eventual, pentru a scapa mai usor de raspundere atunci cand sunt adusi in fata justitiei. Cand vede si aude la ce tertipuri se dedau unii politicieni pentru a se capatui, ei si familiile lor, cetateanul-alegator se vede inselat si insultat.
Din pacate, practic nu exista modalitate de a-i retrage increderea, de a-l demite pe parlamentarul corupt sau pe primarul care a furat din banii pe care ii gestioneaza. Daca, totusi, justitia se pune in miscare, lentoarea cu care aceasta actioneaza face posibil ca demnitarul in cauza sa-si incheie mandatul inainte de a se da o sentinta prin care sa fie condamnat. Iata unele explicatii pentru cresterea alarmanta a numarului celor care adopta o atitudine de indiferenta si de nepasare la solicitarile oamenilor politici de a le da votul de incredere pentru a accede la functii si demnitati publice.
Criza clasei politice este o criza reala. Ea a fost indusa de acei politicieni care au acaparat scena politica acum 16 ani, au dominat viata politica, in general, si au controlat evolutiile din propriile partide. Dar ei nu au fost, peste tot, capabili sa atraga si sa formeze o noua generatie de politicieni onesti si dedicati servirii intereselor altora, adica ale societatii. Aceasta constatare este valabila mai ales in privinta Partidului Social Democrat, unde Ion Iliescu nu a avut niciodata curajul sa-i numeasca pe cei corupti si sa-i dea afara din partid. Adevarul este ca in toate partidele politice este necesar sa se faca curatenie generala pe baza criteriilor de moralitate, cu scopul de a declansa o adevarata reforma a clasei politice.
