9.6 C
București
joi, 16 mai 2024
AcasăSpecialPetiții online pentru închiderea Centrului Vechi și contra Halloween

Petiții online pentru închiderea Centrului Vechi și contra Halloween

După incendiul din Colectiv în care și-au pierdut viața 30 de persoane, mai multe petiții online pentru închiderea și reconsolidarea Centrului Vechi al Capitalei și pentru interzicerea sărbătoririi Halloween-ului în România, au circulat pe rețelele de socializare, potrivit Mediafax. 

Petiție online pentru închiderea și reconsolidarea Centrului Vechi al Bucureștiului, lansată duminică, a fost semnată până în prezent de peste 200 de persoane.

“Vrem să ne simțim în siguranță atunci când renunțăm la stat în fața televizoarelor și a emisiunilor servite de media pentru o seară ‘în oraș’. Suntem tineri și ne place să socializăm fie virtual, fie în realitate. Cu toții știm că Centrul Vechi atrage cei mai multi clienți, atât străini, cât și români. De ce să stăm cu inima cât un purice că în orice moment pot cădea clădirile vechi? De ce să fim noi victimele sistemului acestuia neglijent, corupt, cu sete de șpăgi și profit? De ce să fim noi următoarele victime? Din păcate, la noi în țară, este nevoie de o tragedie ca cea de vineri seară, 30 octombrie, pentru a schimba ceva, pentru a ieși unele nereguli la suprafață. Haideți să schimbăm ceva pentru noi, pentru cei care frecventăm acele locuri!”, se spune în această petiție, publicată pe site-ul petitieonline.com și promovată pe rețeaua de socializare Facebook.

Totodată, după tragedia din clubul Colectiv, au fost lansate mai multe petiții online prin care se cere interzicerea sărbătoririi Halloween-ului în România.

“Mulţi dintre români au preluat, de câţiva ani, dintr-un mimetism modernist, care nu are nimic de a face cu discernământul, Halloween-ul, macabra sărbătoare occidentală, care sub masca unor distracţii (tembele) este o veritabilă invocare a demonilor şi făpturilor infernale. Putem vedea cu această ocazie o defilare spectrală, de oameni deghizaţi în schelete, arătări hidoase, vrăjitoare, fantome, mumii, vampiri, vârcolaci, monştri, criminali sângeroşi care împânzesc străzile şi se sperie unii pe alţii cu tot felul de farse şi glume macabre şi nesărate. În vitrinele magazinelor, în parcuri, în companii, în localuri, în şcoli şi universităţi, pe uşile caselor, peste tot apar vrăjitoare călare pe mătură, dovleci-felinar, coarne şi alte simboluri mai mult sau mai puţin demonice. Cam aşa arată Halloween-ul, o ‘sărbătoare’ pe care sataniştii declaraţi o consideră printre cele mai importante”, se spune într-o astfel de petiție publicată sâmbătă, pe site-ul petitieonline.com.

Subiecte similare au și petițiile online “Stop Halloween”, “Opriți sărbătoarea Halloweenului în școli!”, “Halloween Fără Mine!”, “Interzicerea ‘sărbătorii’ Halloween”, toate au fost lansate după tragedia din clubul Colectiv.

Pe de altă parte, tot în mediul online au început să fie demarate, începând de sâmbătă, mai multe manifestări în memoria victimelor tragediei. Printre acestea s-a numărat și acțiunea “Nimeni în cluburi! Astăzi nu ieșim în club!”, utilizatorii rețelei de socializare fiind îndemnați să nu meargă în cluburi sâmbătă seară, din respect pentru cei decedați și ca protest față de modul în care funcționează aceste locuri. Până în prezent, peste 62.000 de utilizatori ai rețelei Facebook au precizat că sunt interesați de acțiunea “Nimeni în cluburi!”.

În plus, mai multe cluburi din Bucureşti, între care se numără Bamboo, Fratelli, Gaia, Hard Rock Cafe şi Control, şi-au anulat petrecerile programate sâmbătă seară, cu prilejul sărbătorii de Halloween, din respect şi solidaritate cu victimele tragediei de vineri din clubul Colectiv.

Totodată, mulți dintre utilizatorii români ai platformei Facebook și-au schimbat, începând de sâmbătă, după producerea tragediei din Colectiv, fotografia de profil de pe această rețea de socializare, cu o imagine neagră.

Pentru duminică, tot pe Facebook, sunt anunțate mai multe acțiuni “Silent walk – Colectiv”, în București și în alte orașe din țară, în memoria victimelor tragediei.

În urma incendiului produs vineri seară în Clubul Colectiv din centrul Capitalei şi-au pierdut viaţa 29 de oameni, iar alţi aproximativ 200 au fost răniţi, dintre care 140 sunt spitalizaţi.

 

Cele mai citite

Attila Varga, judecător la CCR, a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti

Judecătorul Varga Attila de la Curtea Constituţională a României a fost internat, miercuri, în stare gravă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, au precizat...

WC-urile din curțile școlilor vor fi secții de votare, ca tot alegătorul să găsească o utilitate buletinului de vot

Ilustrație: Marian Avramescu Pentru a elimina preconcepțiile conform cărora toaletele din curțile unităților de învățământ preuniversitar fără canalizare nu sunt bune de nimic, Guvernul...

Corvinul Hunedoara a intrat în istorie cu prima Cupă a României câștigată

Corvinul Hunedoara şi Oţelul Galaţi au disputat finalei Cupei României la fotbal, miercuri seara, pe Stadionul Municipal din Sibiu. După un meci disputat care...
Ultima oră
Pe aceeași temă