11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialIncendiu la uzina Dacia de la Mioveni

Incendiu la uzina Dacia de la Mioveni

Un incendiu a izbucnit, duminică după-amiază, la Secţia de vopsitorie a Uzinei Dacia de la Mioveni, iar conducerea societăţii a solicitat şi intervenţia echipajelor de pompieri militari ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, scrie Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, focul a fost stins într-un timp scurt, iar întreaga intervenţie a durat aproximativ o oră, în secţie fiind mai mult fum decât foc.

Potrivit reprezentanţilor ISU Argeş, la faţa locului au fost trimise două autospeciale de la Detaşamentul Mioveni şi una de la Piteşti şi o ambulanţă SMURD, cu echipaj pregătit să intervină, în caz de urgenţă.

Din primele cercetări s-a stabilit că nu există pagube materiale şi victime omeneşti, procesul de fabricaţie nefiind afectat în urma acestui incident. La ora transmiterii acestei ştiri, se fac cercetări pentru stabilirea cauzelor care au provocat incendiul.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă