23.6 C
București
joi, 13 august 2026
AcasăSpecialIncendiu în Odobeşti: Douăsprezece persoane au fost evacuate

Incendiu în Odobeşti: Douăsprezece persoane au fost evacuate

Douăsprezece persoane au fost evacuate, miercuri dimineață, dintr-un bloc din Odobeşti, judeţul Vrancea, după ce a izbucnit un incendiu care risca să se extindă în întreaga clădire, informează Mediafax.

Apelul care anunţa izbucnirea incendiului, la etajul al doilea, al unui bloc de locuinţe sociale, a fost primit la dispeceratul comun ISU – Ambulanţă în jurul orei 03.50, informează purtătorui de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Cristina Duță.

Citeşte şi: Saptămână de foc în România: 4 incendii grave în 7 zile

Două autospeciale de stins incendii s-au deplasat către locul incidentului, la scurt timp după primirea apelului. Autorităţile au constatat că focul s-a declanşat din cauza unei magazii improvizate pentru depozitarea lemnelor, amenajată la etajul al doilea al imobilului.În aceste condiţii, pompierii militari au luat măsura evacuării persoanelor aflate în apartamentele de la etajele al doilea şi al treilea, fiind scoşi din clădire nouă adulţi şi trei copii. La faţa locului s-au deplasat şi două ambulanţe care să asigure asistenţa medicală în caz de nevoie.  Purtătorul de cuvânt ISU a mai declarat că nicio persoană nu a fost rănită sau intoxicată cu fum.

Citeşte şi: FOTO + VIDEO. Incendiu într-un club din Constanța

Din primele verificări a reieşit că incendiul s-a produs din cauza depozitării jarului în apropierea unor materiale combustibile.

Aproximativ două tone de lemne de foc, depozitate la etajul al doilea al imobilului, au ars, în urma incendiului. 

Cele mai citite

Messi a revenit pe teren după drama din familie! Inter Miami a fost eliminată din Leagues Cup

Lionel Messi a disputat primul meci după decesul tatălui său, însă revenirea sa nu a putut evita eliminarea lui Inter Miami din Leagues Cup.Lionel...

Etna dă peste cap traficul aerian din Sicilia. Zborurile de la Catania, suspendate din nou

Activitatea aeroportului din Catania a fost suspendată din nou miercuri, după ce Muntele Etna a emis noi cantități de cenușă vulcanică.Autoritățile italiene au prelungit...

Lovitură pentru Chivu! Atletico i-a suflat unul dintre cei mai doriți fundași din Europa

Cristian Romero va ajunge la Atletico Madrid, după ce clubul spaniol a ajuns la un acord cu Tottenham pentru transferul fundașului argentinian.Atletico Madrid a...
Ultima oră
Pe aceeași temă