In ce tara traim?, se intreaba, ritual, un cunoscut comentator de televiziune si o data cu el se intreaba acelasi lucru un intreg popor. Deunazi, un documentarist al aceluiasi post insira lista secretariatelor de stat, agentiilor, directiilor etc. pierdute de PD din cauza iesirii de la guvern. Calculand ca 10% din cifra de afaceri merge automat in buzunarele sefilor, facea calculul cat pierde acest partid prin plecarea fortata a respectivilor sefi din posturile lor. Ceea ce uimea era calmul cu care erau insirate cifrele, ca si cum ar fi fost o evidenta ca a te infrupta din banii statului este un comportament tot atat de natural si de normal cat este pascutul ierbii de catre oaie sau mancatul mielului de catre lup. Protestele celui care conducea emisiunea nu au mai reusit sa stinga efectul produs de surprinzatorul calcul.
Sa analizam: afirmatiile respectivului comentator ar putea sa fie total false. Cu rare exceptii, care ajung automat in fata justitiei, functionarul roman de toate gradele, oricare ar fi simpatiile lui politice, este tot atat de cinstit ca functionarul suedez. Coruptia din Romania este un mit. Alta posibilitate: exista o coruptie, dar ea nu este generalizata. Ea se limiteaza la acea parte a spectrului politic pe care noi nu-l iubim. De pilda, pentru cei care nu-i iubesc pe social-democrati aici se cuibareste adevarata hotie. Pentru cei care-i urasc pe liberali, liberalii sunt cei mai corupti. Ar rezulta ca patria e impartita in doua jumatati, a celor ce fura si a celor ce sunt furati. Intrebarea e: cat de inegale sunt cele doua jumatati?
Sa ne amintim de viziunea sinistra a lui I.L. Caragiale: exista doua categorii, cei care fac foame in opozitie si cei care se hranesc, ajunsi la putere. Din fericire, mecanismele politice sunt de asa natura incat se produce o alternanta la jaful politic, cei satuli isi fac digestia, iar cei infometati se indestuleaza. Iata o viziune destul de realista, desi cu desavarsire sumbra. Numai ca, datorita recentei refaceri a aliantelor, dusmanii de ieri devenind amicii de azi, ea pare inactuala. PNL a contractat o casatorie morganatica cu PNL. Iar PD e petit de PNG si curtat de PRM.
Ajungem deci la ce crede toata lumea, de mult: partidele politice sunt o iluzie, buna de sucit capul opiniei publice, care de fapt nu se lasa pacalita. Ceea ce ar exista in realitate este un fel de camp fizic de forte de atractie si de respingere (citeste: de interese si de dusmanii) care strabate toate partidele si, mai general, toate straturile "oligarhiei", o oligarhie care nu se stie unde incepe si unde se termina. si mai exista acea retea neoficiala, dar extrem de eficace, fiindca se bazeaza pe o traditie extrem de puternica venita din adancurile istoriei noastre, reteaua nasiilor si cumetriilor, un fel de rudenie bazata pe "afinitati elective", care se bazeaza pe extinderea si largirea familiilor. Oare cuvantul "familie", folosit astfel, nu va aminteste de ceva? (Mie imi aminteste de Mafia.)
Ce gandeste cetateanul cinstit, adica cel care, fiindca e de treaba sau nu are noroc, este exclus din sistem? Din nefericire, el gandeste, de multe ori, ca singura solutie este instaurarea unui sistem in care puterea celor putini (oligarhia) sa fie inlocuita cu aceea a unuia singur. Sau, daca nu se poate (nu ne lasa Europa), cel putin acel om singur si cinstit sa aiba o mare autoritate si sa mai ridice si cateva temnite "large", pe langa biserici? Ispita de a gandi in felul asta e mare. Dar mare e si greseala. Experienta dovedeste ca regimurile autoritare nu exclud coruptia. In cel mai bun caz, o concentreaza, la nivelul a putine clanuri. Se infrupta mai putini, dar mai cu lacomie. Vezi America de Sud, vezi Africa.
Sa nu dam vina pe democratie. si sa repetam, a suta mia oara, ce a spus W. Churchill: democratia e cel mai rau sistem, cu exceptia tuturor celorlalte. Am vazut la televizor, de curand, un responsabil gras si extrem de enervat, de la Giurgiu, care mai ca nu batea un reporter ce-si gasise sa puna intrebari "indiscrete" despre niste afaceri suspecte. Presa e unul din organele societatii civile, deci ale democratiei. Societatea civila, adica tot ceea ce nu face parte din structurile oficiale, trebuie sa incerce sa controleze abuzurile, ilegalitatile care distrug tesatura sociala si ii trimit pe tot mai multi in zona excluderii. Sa incetam sa ne punem, obsesional, intrebari la care nu putem raspunde: "Cati fura? In ce fel de banda se fura?". Sa descoperim abuzul acolo unde este, sa-l urmarim, sa-l denuntam. Sa nu obosim.
Asta este cel mai greu, sa nu obosim.
Ion Vianu este scriitor
