Comisia parlamentară care a solicitat printre multe altele și mărturia Laurei Codruța Kövesi și-a propus să găsească dovezi privind fraudarea alegerilor prezidențiale din 2009. Un subiect mai incomod nu se putea găsi, scrie Horațiu Pepine într-o analiză pentru Deutsche Welle. De fapt e un locus dolenti dintre cele mai sensibile care, în ciuda timpului trecut, nu lasă pe nimeni indiferent. Iar, în cele din urmă, se pare că nu atât repunerea în discuție a rezultatului electoral îi preocupă pe membrii Comisiei de anchetă, cât angrenajul politic care, ipotetic, ar fi putut duce la alterarea rezultatului.
În fața acestor investigații am remarcat mai multe atitudini. Unii s-au prezentat la Comisie fără să ridice obiecții, apărându-și pur și simplu perspectiva, așa cum a făcut fostul ministru de Externe Teodor Baconschi. Alții s-au dus și au recurs la tot felul de subterfugii ca să nu răspundă la întrebări (fostul senator Anghel Iordănescu, de exemplu), în fine sunt și aceia care au refuzat pur și simplu să se ducă, chiar cu o anumită aroganță.
Audierea lui Teodor Baconschi nu a fost deloc prietenoasă, dar el a înfruntat situația cu franchețe și stăpânire de sine și probabil că aceasta este singura atitudine care poate fi dată ca exemplu. Unii dintre membri Comisiei vor fi rămas neclintiți în suspiciunile lor, dar acest lucru este cu totul secundar. Important este efectul public.
Prin umare, a boicota o comisie parlamentară cu aerul superior că ești mai presus de îndoieli, cu aerul că te înjosești participând la o cabală politică, este fie o eroare de apreciere, fie o soluție disperată de a ascunde adevărul. Nu mai sunt alte variante, oricât le-am căuta, în afară poate de o exagerată timiditate, de agorafobie sau de alte idiosincrazii care te-ar face inapt să participi la o întrunire publică.
Am mai auzit spunându-se că această comisie nu ar fi onorabilă, căci ar ar invita numai persoane condamnate la închisoare, dar aceste argumente n-au nicio logică. Nu inviți persoane după calitatea lor morală (pe care de altfel nu prea are cine să o judece), ci după relevanța lor ca martori, ca participanți sau protagoniști ai unor evenimente. Restul ține de circumstanțe. În plus, așa cum am văzut, au acceptat să compară în fața Comisiei figuri respectabile ale vieții noastre publice, care au perceput prezența lor nu ca pe ceva dezonorant, ci, dimpotrivă, ca pe o bună ocazie de a-și apăra onoarea.
