21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialHollande pledează pentru un compromis între Atena și creditori

Hollande pledează pentru un compromis între Atena și creditori

Președintele francez, Francois Hollande, a pledat, miercuri, pentru un compromis între Guvernul de la Atena și creditorii ei internaționali, relatează Agerpres.

“Suntem conștienți de faptul că zilele următoare sunt decisive, chiar în acest moment se poartă discuții”, a declarat Hollande, înaintea unei reuniuni la Bruxelles între prim-ministrul grec Alexis Tsipras și președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, conform AFP și DPA.

Preşedintele francez a mai ţinut să precizeze că Grecia a prezentat  un document cu propuneri spre o eventuală soluţionare a situaţiei din ţară.

Citeşte şi: Tsipras anunţă că Grecia a trimis creditorilor un plan complet de reforme

“Există un document ce a fost prezentat de Comisie, există propuneri care au venit din partea Greciei, iar acum trebuie să ne îndreptăm spre o soluționare… în interesul tuturor, pentru că ne dorim ca Grecia să rămână în zona euro”, a adăugat el.

Șeful statului francez s-a exprimat după o întâlnire la Palatul Elysee cu premierul olandez Mark Rutte.

El a discutat la telefon cu Tsipras și cancelarul german Angela Merkel. Toți trei “au fost de acord cu privire la necesitatea unei soluții imediate” în negocierile dintre Grecia și creditorii ei, potrivit unei surse guvernamentale elene.

Anterior în aceeași zi, Hollande a susținut, la o reuniune OCDE, că “a-i cere prea mult Greciei ar opri revenirea la creștere economică” în această țară, dar că “să nu i se ceară nimic ar avea consecințe pentru întreaga zonă euro”.

Grecia și creditorii ei încercau miercuri seară la Bruxelles să găsească bazele unui acord pentru a debloca o tranșă vitală de împrumut pentru supraviețuirea financiară a țării, amintește France Presse.

În afară de Alexis Tsipras și Jean-Claude Juncker, șeful zonei euro, Jeroen Dijsselbloem, precum și reprezentanți ai BCE și FMI iau parte la discuții.

La rândul său, șeful Eurogrupului Jeroen Dijsselbloem a declarat, la Bruxelles, că Grecia “mai are încă multe de făcut” după ce, potrivit guvernului grec, Tsipras a avut o convorbire telefonică “constructivă” cu cancelarul german Angela Merkel și președintele francez Francois Hollande, notează DPA.

Cele mai citite

România are cea mai mare evaziune, dar nu sunt cele mai mici taxe, așa cum susține premierul

România are cea mai mare evaziune fiscală din Uniunea Europeană, potrivit datelor Eurostat, însă la capitolul cele mai mici taxe, suntem de departe statul...

Deputatul conservator Dan Poulter a trecut în barca Partidului Laburist

Deputatul conservator Dan Poulter, fost ministru al sănătăţii, a declarat sâmbătă presei că se alătură Partidului Laburist, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare...

Alex Creţ, medalie de bronz la Campionatele Europene de judo

Judoka Alex Creţ a cucerit medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatele Europene de judo de la Zagreb. Creţ l-a învins în turul...
Ultima oră
Pe aceeași temă