15 C
București
marți, 28 mai 2024
AcasăSpecialHCM speră la un miracol

HCM speră la un miracol

La jumătatea participării în Liga Campionilor, HCM Constanţa nu a acumulat nici un punct, pierzând toate cele cinci partide disputate până acum. Distanţa faţă de ultimul loc ce asigură prezenţa în optimile competiţiei este de patru puncte, ceea ce reprezintă doar două victorii.

În condiţiile în care echipa de pe litoral mai are de jucat trei partide pe propriul teren, aceste puncte pot fi recuperate, însă situaţia din teren nu este tocmai plăcută. HCM nu a reuşit să îşi găsească ritmul în nici una dintre partidele disputate până acum şi se pare că înfrângerea din prima etapă de pe terenul celor de la Wisla Plock i-a afectat pe constănţeni mai mult decât se aştepta oricine.

Atunci, echipa de pe litoral a condus pe întreaga durată a partidei, dar polonezii au revenit în final şi s-au impus cu scorul de 30-29. Totul trebuie uitat acum şi gruparea de la malul mării trebuie să înveţe să joace până în minutul 60, aşa cum chiar tehnicianul Constantin Ştefan a declarat.

În această seară, HCM trebuie să facă primul pas spre un adevărat miracol. Dacă vrea să mai spere la calificarea în optimile competiţiei, HCM este obligată să câştige meciul cu HC Metalurg. Cele două echipe s-au întâlnit şi sâmbătă, în Macedonia, gazdele reuşind să se impună fără drept de apel, scor 25-18.

Sala Sporturilor din Buzău va fi scena revanşei constănţene, meciul fiind programat să înceapă la ora 20.00. „Sunt încă şanse de calificare, dar totul depinde de meciul cu Metalurg de joi. Dacă reuşim să ne impunem, o să punctăm atât în clasament, cât şi la capitolul moral.

Este greu să porneşti printre favoritele la calificare şi la jumătatea jocurilor din grupe să nu ai nici măcar un punct. Trebuie să ne revenim cât mai repede, iar un succes în meciul cu Metalurg ne poate deschide drumul către calificare”, a declarat secundul echipei de pe litoral, Eden Hairi.

Program

Meciuri uşoare acasă

Speranţele constănţenilor se leagă şi de faptul că programul următoarelor cinci meciuri este unul favorabil. Echipa de pe litoral urmează să primească vizita echipelor împotriva cărora luptă pentru locul 4 în grupă, poziţie ce asigură calificarea în optimile Ligii.

Meciul cu Metalurg pare a fi mai greu, macedonenii fiind pe locul secund în grupă, cu doar un meci pierdut, în faţa liderului Hamburg. HCM poate câştiga însă meciul din această seară, iar apoi poate aborda cu încredere jocurile cu St Petersburg şi Wisla Plock, care se vor disputa, de asemenea, la Buzău. Şase -puncte în aceste meciuri sunt cât se poate de posibile, iar -calificarea – asemenea.

0 puncte are HCM în clasamentul grupei din Liga Campionilor, la jumătatea fazei grupelor.

Cele mai citite

Adunarea Națională a Franței va dezbate un proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate

Adunarea Naţională a Franţei a lansat luni dezbaterea asupra unui proiect de lege care deschide calea sinuciderii asistate pentru bolnavii în fază terminală, relatează...

Motocoasele electrice: Soluția ideală pentru întreținerea grădinii tale

Motocoasele electrice și trimmerele sunt instrumente esențiale pentru întreținerea eficientă a grădinilor și a spațiilor verzi. Acestea sunt concepute pentru a oferi o soluție...

Ciolacu anunță că se modifică plafonul de la care se impozitează pensiile

Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a declarat, luni, că de la 1 septembrie, odată cu recalcularea pensiilor, se va modifica şi plafonul peste...
Ultima oră
Pe aceeași temă