30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialHarghita: Pagube de circa 500.000 de lei, în urma unui incendiu la...

Harghita: Pagube de circa 500.000 de lei, în urma unui incendiu la un complex comercial din Topliţa

Un incendiu care a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, la un complex comercial din municipiul Topliţa, judeţul Harghita, a distrus acoperişul şi mansarda acestuia şi a provocat degradarea mai multor magazine, pagubele fiind estimate la aproximativ 500.000 de lei, relatează Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a fost anunţat prin 112 de o persoană care a cerut sprijinul pompierilor pentru stingerea flăcărilor care au cuprins acoperişul unui complex comercial aflat pe strada Nicolae Bălcescu din municipiul Topliţa.

La locul incendiului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii nr. 2 Topliţa şi două autospeciale cu apă şi spumă, pompierii constatând că acoperişul şi mansarda complexului comercial erau cuprinse de flăcări. În sprijinul pompierilor au sosit o autospecială din Gheorgheni şi una din Corbu.

Potrivit sursei citate, intervenţia a fost deosebit de dificilă din cauza temperaturilor extrem de scăzute – minus 20 de grade Celsius – care au făcut ca hidranţii să îngheţe. Astfel, a intervenit o echipă a ISU Harghita cu o motopompă de mare capacitate, pentru a putea alimenta autospecialele cu apă din pârâul Vale, însă şi acesta era îngheţat.

Ca urmare, autospecialele s-au alimentat de la un hidrant aflat la aproximativ 400 de metri de locul incendiului.

În jurul orei 2.00, pompierii au reuşit să lichideze incendiul în care au ars mansarda din lemn şi acoperişul complexului, pe o suprafaţă de aproximativ 120 de metri pătraţi, o casă de marcat, un solar de bronzat şi mobilierul. În urma intervenţiei pompierilor, apa a degradat mai multe spaţii comerciale şi mărfuri.

Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un cablu electric neizolat corespunzător, de la solar.

Pagubele produse au fost evaluate la aproximativ 500.000 de lei, dar, potrivit reprezentantului ISU Harghita, patronul complexului avea asigurare.

Cele mai citite

Remize albe la EURO 2024: Anglia-Slovenia 0-0 și Danemarca-Serbia 0-0. Se știu primele două meciuri din optimi

Marți s-a încheiat și cea de-a patra grupă de la EURO 2024, după meciurile Anglia - Slovenia, scor 0-0, respectiv Danemarca - Serbia, scor...

Mbappe și Ronaldo, resemnați. Golgheterul EURO 2024 e autogolul

Ilustrație: Marian Avramescu Supervedetele fotbalului Cristiano Ronaldo și Kylian Mbappe sunt pe cale să plece cu cozile între picioare de la Turneul Final al...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...
Ultima oră
Pe aceeași temă