13 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSimona Halep: Voi fi aptă de joc miercuri

Simona Halep: Voi fi aptă de joc miercuri

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că miercuri va fi aptă de joc, pentru primul tur de la turneul de tenis BRD Bucharest Open 2014.

În cadrul unei conferințe de presă, care a avut loc duminică la Arenele BNR, Simona Halep a precizat: ''Mă simt destul de bine, am avut o mică accidentare în meciul cu Eugenie Bouchard din semifinala de la Wimbledon. Este vorba despre o ușoară entorsă. Voi fi aptă miercuri de joc și cu siguranță voi da totul pe teren''.

''Mă bucur pentru ce am făcut până acum în tenis, dar nu vreau să mă opresc aici. Vreau mult mai mult, visul meu este să ajung și mai sus. Este un lucru frumos să joci pentru țara ta, o fac cu drag tot timpul. Este incredibil să avem un turneu WTA în țara noastră, va fi o mare plăcere să joc la București'', a mai spus Simona Halep.

În continuare, ea a arătat: ''Uneori am emoții să joc având publicul românesc în spate. Dar, sper să joc cât mai multe meciuri''.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, cap de serie nr. 1, la turneul de tenis BRD Bucharest Open 2014, dotat cu premii de 250.000 dolari, va juca în primul tur, conform tragerii la sorți de sâmbătă de la Arenele BNR, cu Kristina Mladenovic (Franța), care a învins-o pe româncă în turneul de la Paris. Mladenovic a dispus de Halep cu 7-6 (1), 6-4, anul acesta, în primul tur la Paris, la sfârșitul lunii ianuarie.

Despre adversara sa, Simona Halep a menționat: ''Îmi doream să joc cu altcineva. Dar nu poți controla aceste lucruri. Voi da tot ce pot pe teren în ziua meciului cu Mladenovic. Ea are un serviciu foarte bun, foarte puternic. Va trebui să returnez bine și să mă mișc bine pe teren. Sper ca sănătatea să îmi permită să îmi fac jocul meu''.

Întrebată dacă va putea juca mai multe partide, în cazul în care va câștiga primele confruntări pe zgura de la Arenele BNR, Simona Halep a spus: ''Sunt obișnuită cu acest ritm. Am jucat multe meciuri, am multe meciuri în picioare. Am o condiție fizică bună și am încredere în mine''.

Simona Halep a participat duminică la Kids Day. Pe terenul central de la Arenele BNR. Simona Halep a făcut mai multe schimburi de lovituri cu copii care practică tenisul. Apoi a oferit numeroase autografe și a făcut fotografii cu cei mai mici suporteri ai săi.

''A fost o zi foarte frumoasă. Și eu am avut ocazia să întâlnesc jucători valoroși când eram copil. Asta m-a motivat foarte mult'', a declarat Simona Halep.

''Pentru prima dată fac trecere de la iarbă la zgură. Dar eu am făcut un turneu foarte bun și la Roland Garros'', a arătat jucătoarea de tenis.

Întrebată când mai are timp să se odihnească, în tot acest calendar de competiții, Simona Halep a declarat: ''Chiar după turneul de la București mă voi relaxa timp de 10 zile. Urmează o mică vacanță pentru mine, să mă odihnesc, să mă liniștesc, înaintea sezonului din America''.

Solicitată să ofere detalii despre vacanța sa, Simona Halep a spus: ''Locul este secret''  potrivit Agerpres.

Cele mai citite

Vrei să fii un angajator respectat și îndrăgit? Iată cum poți afla mai multe despre nevoile angajaților tăi

În lumea afacerilor, relația dintre angajatori și angajați este esențială pentru succesul pe termen lung al unei companii. Un șef atent la nevoile angajaților...

Tânăra antrenată de maestra emerită a sportului, Mirela Pașca, înscrisă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”

Antonia Dragomir, o tânără gimnastă de doar 11 ani, a devenit un nume cunoscut în lumea gimnasticii românești și internaționale, datorită talentului său remarcabil...

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă