4.1 C
București
marți, 7 decembrie 2021
AcasăSpecialHalep: "Mai am încă un meci, care va fi dificil." Reacția româncei...

Halep: „Mai am încă un meci, care va fi dificil.” Reacția româncei după înfrângerea cu Șarapova

Simona Halep, principala favorită, a spus, după ce a fost învinsă de Maria Șarapova, scor 6-4, 6-4, la Turneul Campioanelor, că rusoaica a meritat să câștige și că ea se gândește deja la următorul meci, cu Radwanska, pe care îl va disputa joi.

„S-a mișcat destul de bine (n.r. Șarapova). Când am deschis jocul ea a reușit niște lovituri incredibile. Nu a ratat. A stat foarte aproape de linia de fund. Cred că a avut o zi bună, pentru că a jucat la cel mai înalt nivel al său. Nu am nimic de spus despre asta. Știu că am stat prea în spate, prea departe de teren, astfel că am încercat să vin mai aproape de linie pentru a fi mai agresivă. Dar ea a jucat bine și aș putea spune că nu m-a lăsat să-mi fac jocul. Am făcut și câteva greșeli. Nu am avut sorții de partea mea astăzi. Am comis două duble greșeli în primul set, la scorul de 5-4. Deci a fost destul de strâns. Însă nu caut scuze. Vreau doar să mă gândesc la acest meci, să iau aspectele pozitive și să lucrez la ele pentru a fi mai bună data viitoare când voi juca împotriva ei”, a declarat Halep, la conferința de după meci, potrivit WTA.com

Citește și Simona Halep pierde al șaselea duel cu Șarapova! Păstrează șanse la semifinale la Singapore

Întrebată dacă își face calcule privind calificarea în semifinalele Turneului Campioanelor, Halep a spus că nu se gândește la acest lucru. „Mai am încă un meci. Dacă voi fi în semifinale e bine, dacă nu, tot la fel. Desigur că vreau să fiu în semifinale. Însă mai întâi vreau să mă gândesc la meciul împotriva Radwanskăi, pentru că va fi foarte dificil.”

Simona Halep a fost învinsă de Maria Șarapova în cea de a doua etapă a Turneului Campioanelor, de la Singapore. Românca mai păstrează șanse la calificarea în semifinalele turneului, însă va fi nevoită să o învingă pe ploneză în două seturi, altfel calculele vor deveni tot mai complicate.

Citește și Ce șanse va avea, joi, Simona Halep la calificarea în semifinale. Vezi calculele Grupei Roșii

 

 

Cele mai citite

Florin Cîțu, declarație neașteptată despre certificatul verde – VIDEO

Certificatul verde obligatoriu la locul de muncă este pe masa parlamentarilor, însă votul întârzie să apară. În România, rata de imunizare la aproape 1...

Ana-Maria Brănză Popescu s-a retras, în lacrimi, din activitate sportivă – Video

Ana-Maria Brănză Popescu s-a retras, în lacrimi, din activitatea sportivă, chiar la finalul Grand-Prix-ul Internațional de la Dubai.  După 20 de ani de carieră impresionantă,...

Alertă cu bombă la Președinția Republicii Moldova

O alertă cu bombă la Președinția Republicii Moldova a fost anunțată în dimineața zilei de marți, 7 decembrie. Alerta a fost declanșată în urma...
Ultima oră
Pe aceeași temă