Pe o alee mică din Beijing se află Shop Swap, un mic magazin care vinde de toate, dar nu cumpără nimic. Clienţii magazinului nu plătesc cu bani pentru produsele pe care le achiziţionează, ci aduc la schimb alte obiecte, scrie businessinsider.com.
Atunci când Robin Liao şi soţia sa Judy au deschis acest magazin nu erau siguri cum va evolua. La început, ei au vândut obiecte vintage false. Dar după aproximativ un an, cei doi au convenit asupra ideii unui magazin în care clienţii să schimbe produse vechi pentru credit. Practic, o revenire la vechiul sistem de troc din trecut.
Cu ajutorul unui grup eclectic de prieteni, Robin şi Judy au umplut magazinul cu mărfuri din întreaga lume.
Dintr-o perspectivă de afaceri, Robin a redus cu mult cheltuielile generale cu magazinul. Toate obiectele din magazin sunt aduse de clienţi care primesc în schimb credit, nu numerar. Deci, în afară de chirie şi de electricitate (nu există nici căldură în micul magazin) chinezul nu cheltuie alţi bani.
Dincolo de aceste economii, lui Robin îi place ideea de a păstra şi de a reutiliza obiectele vechi în loc să le arunce la gunoi. Aşa cum îi place lui să spună: „Gunoiul unei persoane este comoara altei persoane”.
Magazinul plin cu acareturi, jucării şi mărunţişuri care atrag zeci de clienţi. Ei sunt adesea curioşi în legătură cu produsele deoarece multe dintre ele nu sunt disponibile în alt magazin din China.