Tomac a respins varianta finanţării prin noi împrumuturi şi a afirmat că măsurile pot fi susţinute, fără a pune în pericol ţinta de deficit
Premierul desemnat Eugen Tomac susţine că măsurile propuse pentru sprijinirea familiilor, inclusiv scutirea de la plata contribuţiei la sănătate pentru anumite categorii de mame şi majorarea plafonului indemnizaţiei pentru creşterea copilului, ar avea un impact redus asupra bugetului de stat.
Într-o intervenţie televizată, Tomac a declarat că analiza realizată împreună cu specialiştii implicaţi în elaborarea programului de guvernare indică un cost bugetar foarte mic pentru eliminarea CASS destinată mamelor cu copii sub o anumită vârstă. Potrivit acestuia, cheltuiala ar reprezenta mai puţin de 0,02% din produsul intern brut şi ar transmite un mesaj politic important privind susţinerea natalităţii.
„Este un semnal pe care statul trebuie să îl dea într-o perioadă în care România are nevoie de politici curajoase pentru creşterea numărului de naşteri”, a afirmat premierul desemnat. Tomac a explicat că scăderea natalităţii este legată şi de plecarea masivă a românilor în străinătate, iar revenirea sau menţinerea familiilor în ţară, ar necesita măsuri de sprijin mai consistente.
În ceea ce priveşte creşterea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de la plafonul actual de 8.500 de lei către valori cuprinse între 10.000 şi 12.000 de lei, liderul politic a afirmat că această limită nu a mai fost actualizată de aproximativ zece ani. El consideră că plafonul actual dezavantajează în special persoanele cu nivel ridicat de educaţie şi venituri, care aleg să aibă copii mai târziu. Tomac a respins varianta finanţării prin noi împrumuturi şi a afirmat că măsurile pot fi susţinute fără a pune în pericol ţinta de deficit bugetar estimată la 6,2% din PIB pentru anul 2026.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube