1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecialGraffiti, interzis în Bucureşti

Graffiti, interzis în Bucureşti

Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat luni proiectul privind interzicerea în Capitală a inscripţiilor caligrafiate sau a imaginilor pictate de tip graffiti pe pereţii imobilelor sau pe alte suprafeţe publice sau private, potrivit NewsIn.

Potrivit proiectului, vor fi sancţionate persoanele care sunt surprinse desenând astfel de imagini. Edilii sectoarelor 1-6 vor putea amenaja spaţii speciale pentru graffiti în parcurile şi grădinile publice pe care le administrează.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat în repetate rânduri că vrea să fie curăţaţi toţi pereţii clădirilor “mâzgâliţi” cu graffiti, considerând că acestea “nu sunt nici măcar artă”. Ca să-i îmbuneze pe amatorii de graffiti, Oprescu i-a invitat pe aceştia, în cadrul acţiunii “Capitala creşte verde”, la ştrandul Dâmboviţa, pe 10 aprilie.

Edilul Capitalei anunţa, în urmă cu o lună, că municipalitatea va spăla zilnic cu o soluţie ecologică zidurile desenate cu graffiti pentru a-i descuraja pe cei care le produc. Oprescu a spus că ea va fi folosită în special în zona pasajelor pietonale şi rutiere, unde se întâlnesc des pereţi mâzgăliţi cu graffiti. Mai mult, în zona pasajelor vor fi montate şi camere de supraveghere, care vor avea şi scopul de urmări traficul.

În octombrie 2009, Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) propunea un proiect potrivit căruia desenatorii de graffiti să-şi poată exercita pasiunea doar în parcuri şi grădini publice, pe motiv că, dacă aceştia îşi expun creaţiile în altă parte, creează disconfort pentru restul populaţiei. Proiectul de hotărâre interzicea graffiti pe clădiri fără acordul proprietarilor, indiferent de forma de proprietate, cu excepţia spaţiilor special amenajate de autorităţi în grădini şi parcuri. Hotărârea permitea totuşi o excepţie de la acestă regulă: consiliile locale de sector pot amenaja şi în alte locuri spaţii pentru iubitorii de graffiti.

În expunerea de motive se arată că în lipsa spaţiilor amenajate, desenatorii de graffiti şi-au “exercitat” pasiunea pe clădiri istorice, garduri, pasaje, staţii de metrou, cabine telefonice, aducând atingere “imaginii urbanistice şi valorii istorice a municipiului”.

Cele mai citite
00:00:41

Departamentul de Stat: SUA s-ar opune oricărei „zone tampon” din Gaza

SUA s-ar opune oricărei zone tampon propuse în interiorul Fâșiei Gaza, deoarece ar încălca poziția Washingtonului conform căreia dimensiunea enclavei palestiniene nu trebuie redusă...

Ministrul britanic al imigrației, Robert Jenrick, a demisionat miercuri

Ministrul britanic al imigrației, Robert Jenrick, a demisionat miercuri, a declarat ministrul de interne James Cleverly, după ce guvernul a publicat un proiect de...

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din Las Vegas

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din oraşul american Las Vegas, rănind mai multe persoane, apoi a fost găsit mort, au anunţat...
Ultima oră
Pe aceeași temă