10.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăSpecialSebastian Ghiță devine și mai agresiv. Acum o vizează pe Codruța Kovesi....

Sebastian Ghiță devine și mai agresiv. Acum o vizează pe Codruța Kovesi. Deputatul, încolțit în patru dosare, s-a dus să facă autodenunț la Parchetul General împotriva șefei DNA. Iohannis: E doar un scandal media

Sebastian Ghita  a făcut un autodenunț la Parchetul General, marți dupa-amiază, împotriva șefei DNA.

UPDATE

La ieșirea din sediul Parchetului General, Sebastian Ghiță a precizat că, în 2012,  a făcut parte din comisia tehnică  a Consiliului Național de Etică de evaluare a tezei de doctorat a șefei DNA, Laura Codruța Koveși,  "în calitate de cetățean". El a refuzat să dea numele celorlalți membri ai comisiei, "înalți funcționari ai statului". A insistat asupra faptului că a participat la măsluirea, falsificarea raportului tehnic de expertiză, care ar fi fost redactat "în Guvernul României", cu știința premierului de atunci, Victor Ponta. Ghiță spune că falsificarea raportului ar fi fost făcut pentru protejarea șefei DNA.

——

UPDATE: Prezent la o festivitate oficială de premiere a unor sportivi, președintele României Klaus Iohannis a fost întrebat de jurnaliști cum comentează situația produsă de Sebastian Ghiță prin plângerea penală împotriva Laurei Codruța Kovesi.

”Mi se pare că este doar un scandal media. Momentan nu știm mai multe lucruri. Când vom vedea despre ce este vorba, vom mai discuta”, a spus președintele României.

Jurnaliștii au insistat să obțină detalii de la Klaus Iohannis, dar acesta a reuzat să le ofere.

”Puteți să reformulați de mai multe ori întrebarea, eu am același răspuns. Când vom afla despre ce e vorba, vom discuta”, a răspuns președintele României.

Sebastian Ghiță a declarat presei că, în 2012, împreună cu alți înalți funcționari ai statului, a făcut parte dintr-o comisie tehnică a Consiliului Național de Etică care trebuia să stabilească dacă șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a plagiat sau nu în teza de doctorat.

Ghiță susține acum că,  de fapt, Comisia nu s-a întrunit, iar raportul final prin care Kovesi a scăpat de suspiciunea de plagiat a fost ”scris în Guvernul Romaniei”.

"Am venit să aduc un autodenunț care vizează felul în care eu și mai multi înalți demnitari am participat la masluirea, falsificarea raportului tehnic de expertiză ce vizeaza teza de doctorat a Laurei Codruta Kovesi. Este vorba despre informații pe care vreau să le aduc la cunostința Parchetului General, pentru că doar Procurorul general, cred, mai poate să verifice așa ceva. (…) Acea Comisie nu s-a întrunit niciodată, iar dânsa avea cunostință de ce am făcut noi. Comisia nu a făcut nimic. Raportul spune că teza nu este un plagiat. Eu pot să vă spun că această Comisie nu s-a întrunit. Raportul s-a scris în Guvernul Romaniei”, a declarat Ghiță la venirea la Parchetul General, în fața jurnaliștilor prezenți acolo.

Deputatul Sebastian Ghiță a fost inculpat în patru dosare investigate de DNA, în trei dintre ele fiind trimis în judecată.

 

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă