12.7 C
București
sâmbătă, 17 mai 2025
AcasăSpecialGermania, acuzată de dumping social după angajarea masivă de măcelari est-europeni

Germania, acuzată de dumping social după angajarea masivă de măcelari est-europeni

Germania, unde nu există un salariu minim legal, este acuzată de dumping social în abatoarele sale, unde sunt angajaţi est-europeni remuneraţi cu sume infime, spre marea nemulţumire a vecinilor săi, relatează AFP, potrivit Mediafax.

La jumătatea lui ianuarie, sectorul francez de carne, excedat de ceea ce consideră a fi o distorsiune a concurenţei, a anunţat că a depus o plângere la Comisia Europeană.

„În abatoarele germane se recurge masiv la mâna de muncă străină provenind în special din Polonia, Ungaria, România, Bulgaria, Ucraina şi chiar Rusia, şi plătită cu sume extrem de mici”, inferioare celor primite de germani, a declarat Pierre Halliez, directorul Sindicatului întreprinderilor franceze de carne (Sniv-SNCP).

Această viziune este împărtăşită şi de măcelarii danezi, care văd cum porcii din ţara lor sunt duşi la tranşat în nordul Germaniei. Preşedintele sindicatului danez pentru Produse alimentare, NNF, Ole Wehlast, s-a declarat „indignat de dumpingul social din Germania”. El acuză abatoarele din această ţară că „practică preţuri de trei ori mai mici decât în Danemarca”, determinând „restructurări de personal în abatoarele daneze”.

Halliez estimează diferenţa de preţ între Franţa şi Germania, indusă de această situaţie, la cinci cenţi pe kilogramul de carne de porc şi de opt cenţi pe kilogramul de carne de vită. În Germania, sindicatele au protestat, de asemenea, cerând un salariu minim pentru toată branşa.

„În industria cărnii, Germania a devenit ţara dumpingului social comparativ cu alte ţări europene”, constata recent Claus-Harald Güster, vicepreşedintele sindicatului german al sectorului alimentar şi restaurantelor (NGG), într-un interviu televizat.

În prezent, numai între 10 şi 50 la sută dintre salariaţii abatoarelor din Germania sunt angajaţi direct de firmele germane, a estimat Bernd Maiweg, un oficial din cadrul NGG. Restul personalului este plătit cu sume mai mici de un subcontractor cu sediul în Europa de Est. Acesta este de cele mai multe ori angajat pentru 12 luni în Germania.

Potrivit lui Maiweg, salariaţii unui angajator german sunt plătiţi cu 12-15 euro brut pe oră, în timp ce măcelarii veniţi din Europa de Est primesc între opt şi cinci euro. În general, cu cât abatorul este mai mare, cu atât recurge la această forţă de muncă ieftină, a adăugat el.

Contactată de AFP, Federaţia germană a cărnurilor (VDF) reprezentând peste 200 de companii din ţară – a calificat drept „nefondate” aceste acuzaţii de dumping social.

„Este foarte dificil de găsit germani interesaţi de această muncă foarte dură din punct de vedere fizic, efectuată într-un mediu rece şi umed. Întreprinderile noastre sunt obligate, prin urmare, să facă apel la numeroase firme din Europa de Est care îşi propun ajutorul”, a explicat Rainer Weidmann, director al VDF. El dă asigurări că măcelarii veniţi din est nu sunt plătiţi cu mai puţin de 14 euro.

Cele mai citite

Mircea Cărtărescu și-a șters postarea de pe Facebook cu maneaua lui Dani Mocanu

Mircea Cărtărescu, nominalizat pentru Premiul Nobel, și-a sters, sâmbătă, postarea de pe Facebook cu maneaua lui Dani Mocanu în care îşi arată susţinerea pentru...

Fostul selecționer al României a transmis un mesaj clar! Edi Iordănescu cere unitate și demnitate, înaintea confruntării Nicușor – Simion

Cu o zi înainte de alegeri, Edi Iordănescu le transmite românilor un apel la solidaritate, respect și responsabilitate colectivă. Fostul selecționer al echipei naționale de...

Erdogan e optimist după recentele discuții de pace Rusia Ucraina de la Istanbul

Primele discuții directe de pace din 2022 între Rusia și Ucraina, desfășurate vineri la Istanbul, au fost 'extrem de importante' pentru a face progrese...
Ultima oră
Pe aceeași temă