22.8 C
București
luni, 20 iulie 2026
AcasăSpecialGeoană despre implicarea în cazul Voicu: "Nu e stilul meu"

Geoană despre implicarea în cazul Voicu: „Nu e stilul meu”

Într-un comunicat transmis ieri, Mircea Geoană se consideră denigrat de dezvăluirile RL, dar nu neagă în mod explicit faptul că a intermediat relaţia Maria Schutz-Cătălin Voicu.

Mircea Geoană a avut ieri prima reacţie la dezvăluirile RL privind faptul că preşedintele Senatului a trimis-o pe Maria (Lili) Schutz, în timp ce aceasta era cercetată penală pentru înşelăciune, la senatorul Cătălin Voicu, cel care i-ar fi putut rezolva problemele. RL a dezvăluit astfel cât de adâncă este implicarea lui Geoană în dosarul „Voicu”, prin prisma unor interceptări telefonice realizate de DNA Oradea în 2006. Faţă de cele publicate ieri, Mircea Geoană se consideră victima unui scandal care nu îl priveşte: „Reiterez faptul că nu am cerut nimănui să facă ceva care să fie ilegal şi nu am intermediat chestiuni cu caracter ilegal. Nu acesta este stilul meu de a face politică. Este evident că se încearcă introducerea mea, cu orice pretext, într-un scandal care nu mă priveşte”, a transmis liderul PSD printr-un comunicat de presă. Însă România Liberă nu l-a acuzat pe Mircea Geoană de comiterea vreunei ilegalităţi, ci de faptul că a ascuns adevărul când a negat public că ar fi intervenit pe relaţia Schutz-Voicu. De altfel, nici în replica dată ieri, Mircea Geoană nu neagă în mod explicit că i-ar fi pus în contact pe cei doi.

Preşedintele Senatului declara, în 29 martie, că nu a intermediat niciodată o chestiune care să fie nelegală, referindu-se chiar la intervenţiile din cazul Schutz-Voicu. Întrebat atunci despre unele SMS-uri dintre el şi Schutz, invocate şi de procurorii care anchetează actualul dosar „Voicu”, Geoană a arătat că e vorba de „nişte minciuni”.

Totuşi, fostul lider al organizaţiei de femei PSD Dolj, Maria (Lili) Schutz, a apelat la Mircea Geoană în 2006, când era cercetată de procurorii DNA Oradea pentru înşelăciuni care ar fi adus statului pagube de cinci milioane euro.

Ancheta judiciară viza preluarea şi derularea contractelor de privatizare a societăţilor Sere Codlea şi Orser Oradea de la Agenţia Domeniilor Statului (ADS). Însă la acel moment Mircea Geoană nu era avocat, ci preşedintele Senatului şi şeful politic al Mariei Schutz, în calitatea ei de lider al organizaţiei de femei a PSD Dolj.

 

Cele mai citite

Scandal după finala Campionatului Mondial! Otamendi l-a confruntat pe Rodri după ultimul fluier

Nicolas Otamendi și Rodri au avut un schimb tensionat de replici după finala Campionatului Mondial câștigată de Spania în fața Argentinei.Finala Campionatului Mondial 2026...

Scandal după finala Campionatului Mondial! Presa din Argentina atacă decizia FIFA

Jurnaliștii argentinieni au contestat decizia FIFA de a-i acorda lui Rodri premiul pentru cel mai bun jucător al Campionatului Mondial 2026.Finala Campionatului Mondial 2026...

Morgan Stanley, marele câștigător al boom-ului AI. Banca finanțează investiții de zeci de miliarde de dolari

Deși companii precum Nvidia și Microsoft domină atenția investitorilor în domeniul inteligenței artificiale, unul dintre principalii beneficiari ai expansiunii AI este banca americană Morgan...
Ultima oră
Pe aceeași temă