Expert național și formator de opinie în sănătate relațională, președinte și membru fondator al Asociației Multiculturale de Psihologie și Psihoterapie și autor al cărții de parenting altfel „Copilul invizibil“, Gáspár György se implică activ în încurajarea lecturii în rândul copiilor.
S-a alăturat Fundației Curtea Veche în derularea unor programe care încurajează lectura de plăcere, participând la conferințele „Narativ – Festivalul de lectură pentru copii“ și la scrierea unei broșuri intitulate „Avem nevoie de povești pentru a crește oameni mari“. Cum și în ce fel reușim să ajungem la aceste povești din plăcere, discutăm cu Gáspár György.
RL: Din practica de psiholog terapeut, în ce măsură se adeverește ideea că modul în care ne trăim copilăria ne influențează decisiv în dezvoltarea noastră ca adulți?
Gáspár György: Știința ne arată fără urmă de îndoială că experiențele din copilărie vor influența atât rolurile noastre ca parteneri de cuplu, cât și pe cele de părinți. Este bine dacă rănile copilăriei noastre se pot vindeca în relația de cuplu, dar situația se complică cu adevărat dacă acestea sunt aduse în relația părinte-copil. Partenerul nostru s-ar putea să dețină resursele psihologice necesare pentru a gestiona sănătos o ast-fel de situație, dar copilul, în mod cert, nu deține ast-fel de resurse și inconștient ajungem să ne folosim de acesta.
Copiii au o mare loialitate față de părinții lor, mai ales când sunt mici și total dependenți de aceștia și, prin urmare, de dragul relației, din nevoia de-a menține iubirea părintelui, pot ajunge să dezvolte o serie de tulburări emoționale.
Din păcate, practica mea terapeutică confirmă ceea ce studiile clinice ne-au subliniat de mult timp – trauma unei generații ajunge să fie lăsată moștenire generațiilor viitoare; în cazul în care aceasta nu a fost prelucrată și integrată psihologic. Din nefericire, este imposibil să le oferim copiilor noștri ceea ce noi nu am primit în copilărie, dacă nu am făcut pace cu trecutul și nu
ne-am vindecat rănile emoționale.
Unde începe și unde se termină relația de prietenie a părintelui cu copilul? Sau, mai bine zis, suntem doar prietenul copilului nostru sau trebuie să fim și părinți în sensul de autoritate?
Eu susțin mult puterea și valoarea relațiilor, dar cred și în trăsăturile specifice rolurilor – părintele este înțelept să rămână părinte, prietenia implică un alt sistem de reguli și obiceiuri. Relația părinte-copil este una în care părintele oferă și copilul primește. Relația de prietenie este una de schimb reciproc „ofer-primesc“. Nu cred nici în parentajul ghidat de autoritate – rolul de părinte necesită multă fle-xibilitate, deschidere „la minte“ și o prezență conștientă. O relație în care copilul doar se supune și adultul ordonă este militărie și în niciun caz nu are ce căuta într-o familie sănătoasă psihologic și emoțional.
Se vorbește mult despre necesitatea lecturii în viața noastră. Cum simțiți că v-au influențat pe dumneavoastră cărțile?
Îndrăznesc a spune că cine sunt azi se datorează și relației mele cu lectura. În copilărie eram genul de băiat care fugea de cărți, astăzi sunt bărbatul care fuge spre cărți. Văd lectura ca o nevoie umană esențială pentru dezvoltarea și maturizarea noastră psihologică, iar în absența acesteia viața noastră este mai „săracă“. Când caut să mă înțeleg mai bine, adesea mă îndrept spre cărți, către autorii în care am încredere și care rezo-nează cu mintea mea. Când cineva din sfera personală îmi cere un sfat, îi recomand din prima o carte. Pe scurt, lectura este parte din viața mea și mă bucur să fie așa.
Cum influențează dezvoltarea unui copil lectura? De ce trebuie să citească o carte când are la îndemână mijloacele de informare date de Internet?
Eu sunt un susținător al revoluției digitale și îi văd impactul pozitiv în vieți-le noastre, dar știu și că noi, fiin-țele umane, avem nevoie de conectare reală. Online-ul își are propriul rol, tot mai bine conturat în prezent, dar offline-ul rămâne, de asemenea, esențial. Spre exemplu, neuro-științele ne-au confirmat că un copil care citește are un creier mai bine integrat și mai funcțional, în comparație cu un copil care nu citește și nici nu i se citește. Un copil prieten și cu lectura este mai empatic și un partener de dialog mai bun decât unul care fuge de lectură (ceea ce confirm și din experiența personală). Nemai-vorbind de faptul că lectura contribuie la creșterea stimei de sine, la cultivarea încrederii în forțele proprii și identificarea unor strategii creative în ceea ce privește rezolvarea de probleme.
Cum putem să limităm accesul copiilor la aceste preocupări și să le deschidem apetitul către alte activități?
Depinde. Sunt familii în care copilul trăiește mai mult în online deoarece nu se poate conecta cu cei din jurul său. Există și situații în care copilul oglindește modelul adulților. Dar sunt și povești personale în care viața este atât de grea încât pentru a supraviețui copilul fuge din realitate. În mod cert, sprijinul eficient implică identificarea cauzelor care stau la baza comportamentului copilului. Nu-i putem lua copilului beneficiile din online fără să identificăm altele, mai umane și eficiente, în offline. Nu este suficient să li-mităm accesul, secretul este să-l sprijinim pe copil în a redescoperi frumusețea în lumea reală.
Dar, mai ales, cum putem să-l facem să ci-tească? Spuneți-ne câteva modalități.
Văd conexiunea copil-carte ca o relație de prietenie. Care, după cum știm cu toții, nu poate fi nici forțată și nici ignorată. Din fericire aceasta poate fi cultivată, cu înțelepciune și răbdare. Lectura poate fi un mijloc inedit de interacțiune între părinte și copil. Pentru ca celui mic să-i placă, poate fi de ajutor dacă vede că adulților le place. Adesea, aud părinți care-mi spun că îl încurajează pe copil să citească, dar acesta refuză. Iar când îi întreb ce înseamnă „a-l încuraja să citească“ răspunsul este: „Îi spun să pună mâna pe carte!“. Evident că acest gen de încurajări nu ajută, este esențial să intrăm în universul copilului, să îi citim ceea ce-i place, să comunicăm deschis și blând despre ceea ce am citit și să transformăm această activitate nu doar într-un proces de creștere a inteligenței, ci mai ales unul de bucurii și distracție. Cititul este hrănitor pentru suflet dacă îl practicăm din plăcere, nu din amenințări, pedepse și teamă.
Care ar fi greșelile identificate de dumneavoastră pe care părinții le fac în această privință?
Transformarea lecturii într-un bau–bau. Deseori, fără să fim cu adevărat conștienți de ceea ce facem, intrăm pe pilot automat și cicălim, criticăm sau amenințăm copilul. Iar în astfel de situații unii copii se supun, alții se revoltă. Ceea ce înseamnă că prin niciuna dintre aceste strategii nu cultivăm emoții pozitive față de carte, ci doar mult stres și disconfort. La aceste comportamente trebuie să renunțe adulții.
Lucrați cu Asociația Curtea Veche la încurajarea lecturii. Ce anume dă rezultate în acest sens?
Da, așa este și sunt tare mândru că m-am alăturat Asociației Curtea Veche. Accesul copiilor la povești este important. Îi putem expune pe copii la cărți încă din prima săptămână de viață. Ba mai mult, atunci când îi decorăm camera este înțelept să ne asigurăm că există și câteva cărți cu povești. Pe care să le folosim zilnic cel puțin 5-10 minute, iar pe măsură ce copilul crește este bine să nu treacă nicio zi fără timp pentru lectură. Îi putem citi copilului dimineața la trezire sau seara înainte de culcare, atunci când se joacă sau atunci când desenează, desigur cu amendamentul că feedback-ul copilului contează. Dacă-l distragem prea mult de la joacă, este indicat să oprim lectura, dar să nu lăsăm să treacă ziua respectivă fără sănătoasa porție de citit.
Există etape de vârstă în viața unui copil când poate fi convins mai ușor să citească?
În mod cert primii ani de viață și perioada de preadolescență reprezintă un avantaj în acest sens. Deschiderea copilului față de noi, ca părinți, și față de noutate este mai crescută, după care acesta își va dori să descopere tot mai multe singur sau în cercul de prieteni, iar implicarea noastră este automat mai redusă. Dar nici la adolescență nu înseamnă că nu mai avem ce face, doar că trebuie să fim mai flexibili și mai atenți la ego-ul copilului. În broșura „Avem nevoie de povești – pentru a crește oameni mari“ părinții și profesorii vor găsi nenumărate idei utile și explicații pe etapele de vârstă ale dezvoltării umane.
Care ar trebui să fie atitudinea unui părinte vizavi de rezultatele școlare, de învățat în general?
Educația este o componentă de bază a succesului în viață, însă rezultatele școlare nu se află cu adevărat în controlul elevului și nici al părintelui. Sunt studii longitudinale – efectuate pe o durată de mai mulți ani –, care arată că elevii cu rezultate excepționale par să aibă mai puțin succes la vârsta maturității în comparație cu acei copii care au avut rezultate medii și care în paralel cu inteligența cognitivă și-au dezvoltat și inteligența emoțională și relațională.
De asemenea, adesea notele sunt folosite pentru a cântări sau oglindi reușita rolului de părinte, ceea ce cred că este o mare eroare. Notele sunt importante, dar în niciun caz nu trebuie să cântă-rească iubirea sau afecțiunea parentală. Profesorii sunt la școală, acasă sunt părinții și așa este înțelept să se și întâmple, dacă familia nu alege varianta de „homeschooling“ unde din fericire nu mai există note.
Statistică. Cine, cum și cât citește
Asociația Curtea Veche a făcut o anchetă sociologică pe un eșantion de 1.082 elevi bucureșteni cu vârsta între 11 și 14 ani privind lectura. Conform acestuia:
* doar 8% citesc de plăcere în timpul liber;
* copiii între 11 și 12 sunt mai interesați să-și petreacă timpul liber citind, prin comparație cu cei mai mari;
* pentru 35,7% dintre ei este important să aibă un loc potrivit pentru a citi și să-și aleagă singuri cărțile pe care le citesc;
* un sfert consideră că lectura poate deveni o activitate mai ușoară dacă discută cu ceilalți despre ceea ce citesc;
* literatura străină este preferată, cea română fiind asociată cu lectura obligatorie;
* 64,1% nu obișnuiesc să mergă în biblioteci, invocând că nu au un spațiu dedicat lecturii și nu au titluri adecvate vârstei lor;
* procentul fetelor care citesc este de aproape trei ori mai mare decât al băieților – 23,1% fete față de 8,4% băieți;
* 34,6% renunță la citit motivând lungimea cărții sau existența unor cuvinte pe care nu le înțeleg;
* 32,7 % afirmă că ar prefera variante repovestite.
Lectură. Cum să-l faci pe copil să citească de plăcere
* Încearcă să incluzi cititul cu voce tare în rutina fiecărei zile.
* Găsește un loc liniștit și confortabil.
* Alege o carte pe placul amândurora.
* Vorbiți despre ilustrațiile de pe copertă, inclusiv numele autorului, și din carte.
* Citește-i cu voce tare și cu intonație.
* Încurajează-l să pună întrebări despre poveste.
* Dacă obosește, nu-l forța, pauzele sunt binevenite pentru un copil.
* Vorbiți despre poveste după ce ați terminat de citit.
* Dacă este o poveste recitită de mai multe ori, încurajează copilul să o repovestească cu propriile cuvinte.
