15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialGALERIE FOTO. Un peisaj de basm din România, premiat de National Geographic

GALERIE FOTO. Un peisaj de basm din România, premiat de National Geographic

National Geographic a anunțat cine sunt cei zece câștigători ai concursului internațional de fotografie din acest an. Printre câștigători se află și un român. Concursul cuprinde pe mai multe categorii: portrete de turism, scene exterioare, locuri, instantanee, iar imaginile câștigătoare au fost selectate din 17.000 imagini din întreaga lume, conform boredpanda.com.

Astfel, primul loc la concursul de fotografie organizat de National Geographic Traveler a fost ocupat de mexicanul Anuar Patjane Floriuk, din Tehuacan. Fotograful mexican și-a asigurat locul I cu o imagine în care a surprins câţiva scufundători ce înotau lângă o balenă cu cocoaşă şi puiul ei.

Pe locul doi s-a clasat un fotograf din Bangladesh, Faisal Azim, pentru o fotografie care surprinde trei muncitori, care se uită printr-un geam prăfuit, în timp ce locul trei a fost ocupat de fotograful Ahmed Al Toqi. El a surprins o cursă tradiţională de cămile din Oman.

Fotografia realizată de românul Eduard Guţescu a primit o menţiune specială (Merit Winner) la National Geographic Traveler Photo Contest 2015. Imaginea este intitulată "Land of Fairy Tales" şi suprinde un peisaj mirific din satul Peştera, judeţul Braşov.

Deschide galeria foto de mai sus, pentru a vedea imaginile premiate de National Geographic.

Cele mai citite

Directorul general Dorin Tudora a mărit salariile doar angajaților PNL

În ultima ședință a Consiliului de Administrație de la Conpet SA Ploiești, de la sfârșitul lunii aprilie 2024, directorul general Dorin Tudora, impus...

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Dinamo și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League

Dinamo Bucureşti și-a aflat adversara din semifinalele EHF European League. Astfel, conform tragerii la sorți de vineri, „Dulăii” se vor lupta pentru un loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă