33.3 C
București
vineri, 7 august 2026
AcasăSpecialFSLI: Majorarea salarială de 15 la sută nu este de ajuns

FSLI: Majorarea salarială de 15 la sută nu este de ajuns

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) îşi exprimă nemulţumirea faţă de prevederile Legii de salarizare a bugetarilor din 2011, susţinând că majorarea salarială de 15 la sută anunţată de Executiv va acoperi, în realitate, doar rata inflaţiei şi pierderea celui de-al 13-lea salariu, informează NewsIn.

„Practic, salariaţii din învăţământ nu primesc nici un ban în plus, iar veniturile lor vor rămâne, ca şi în acest an, mai mici cu 25 la sută faţă de luna iunie 2010”, a declarat Simion Hancescu, preşedinte FSLI. 

Federaţia a solicitat, în cadrul negocierilor purtate joi, acordarea unui premiu de performanţă, anual, în învăţământul preuniversitar, după modelul celui propus în învăţământul superior.

Proiectul Legii salarizării unice a bugetarilor a fost negociat joi între reprezentanţii organizaţiilor sindicale şi cei ai patronatelor cu secretarul de stat din cadrul Ministerului Muncii, Valentin Mocanu.

Cele mai citite

Tracking de sănătate pe smartwatch: ce date îți oferă și cum le folosești corect?

Smartwatch-ul a devenit un instrument de monitorizare pe care îl porți zilnic, fără efort. Îți arată ora, notificările și apelurile, dar în același...

Acțiunile americane cresc, pe fondul optimismului privind dobânzile, după publicarea datelor privind piața muncii

Acțiunile de pe Wall Street au crescut vineri, susținute de datele slabe privind ocuparea forței de muncă din SUA, în condițiile în care investitorii...

City a încasat o sumă uriașă pe Trafford! Doku și-a decis viitorul la campioana Angliei

Manchester City l-a cedat pe James Trafford la Leeds United și a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului lui Jeremy Doku.Manchester City a...
Ultima oră
Pe aceeași temă