Romanul „Exit 45. Tragedie academică americană” – publicat de editura Humanitas – va fi lansat la Bookfest duminică, 28 mai, ora 14:30, când va avea loc şi o sesiune de autografe.
Fragment – Avanpremieră
Septembrie 23
Acţiunea “caietul albastru” a ajuns într-o fază apocaliptică. Scene rare la şedinţa de astăzi. S-au format trei comitete. Nu grupuri ad-hoc, le faci le desfaci, ci co-mi-te-te. Comitetul de analiză a rolului caietelor albastre în procesul pedagogic, Comitetul de analiză a efectelor secundare ale dezvoltării acţiunii caietelor albastre şi Comitetul de răspândire a ideii caietelor albastre în interiorul comunităţii profesionale a colegiului. Dumnezeu fie lăudat când a scos-o în calea mea pe femeia cu Suzuki-ul cenuşiu! Nu ştiu de alţii, dar eu… eu n-aş fi putut inventa o serie de situaţii, atât de perfectă în imbecilitatea ei, în care oameni (probabil) inteligenţi sunt duşi în lesă şi dau semne că le şi place. Una dintre puţinele persoane cu adevărat la nivelul proiectului CAIETELE ALBASTRE cred că e Denisse. Deşi trebuie să mă ţin de cuvânt şi să mă apuc să aflu cu adevărat ceva despre ea. Am aflat până una-alta, deşi nu sunt sigur, că a venit pe post de chair acum vreo doi ani, după ce fusese, pare-se, profesoară la un colegiu din Delaware. Sau e imbecilă sau mimează perfect imbecilitatea.
………………………………………..
April a citit până la unu şi jumătate. S-a oprit la data de 12 octombrie, amintirea lui din Europa, undeva la o fermă. Încă nu se lămurise cine era autorul . Probabil un profesor venit în toamna asta. Erau ceva greşeli de limbă prin jurnal. Dar era scris într-o nepăsare care îţi paraliza orice impulsuri critice. N-aveai cum să-l iei prea în serios. Deşi… Nu mai avea mai mult de cincisprezece pagini, dar acum i se închideau ochii. Transpirase citind. La un moment dat râsese singură în casă. Povestea cu caietele albastre era, Dumnezeule, demnă de un text pentru stand up comedians. Îi plăcea că tipul o cizelase de trei ori. Scotea din ea balastul, mereu. Iar mai târziu April plânsese. Bine, se întristase la scena înmormântării copilului studentei ăleia, în aşa fel încât o cuprinsese cumva frica pentru propriul ei copil. Dar pentru un Joel de cinci ani, bolnăvicios, nu pentru cel din realitate, care avea acum six foot one şi nu suferise aproape niciodată de nimic. Ceea ce scria tipul ăsta în jurnal era, ce să mai, curajos. S-ar fi putut simţi de mai multe ori jignită, dar înţelesese de fiecare dată că tipul era onest. I se făcuse şi ei ruşine de şabloanele în care gândea. Îşi adusese aminte, spre exemplu, de scenele din clasă, la Psihologie, unde unul singur din 34 de studenţi spusese că nu e de acord cu căsătoria între doi oameni de acelaşi sex, în biserică. Îl atacaseră mai toţi, ea însăşi luase cuvântul. Şi minţiseră, mulţi dintre ei, fiindcă profesoara îi încuraja să mintă. Stătea la catedră şi ţăcănea pixul ăla galben şi îi manipula. Şi ei înţelegeau şi se lăsau manipulaţi. Nu-i ajutase să creadă, cu adevărat, altfel. Îi îndoctrinase şi îi asmuţise împotriva ăluia care fusese sincer; bigot sau nu, dar sincer în bigotismul lui. Ea însăşi credea ca ăla, dar îl atacase la comanda profesoarei. De aceea, mai ales, citind jurnalul, i se făcuse ruşine… Dar trecuse de unu noaptea. Şi magazinul nu se deschidea singur dimineaţă.
…Pentru prima dată în ultimul an April zăbovise în faţa oglinzii, a doua zi dimineaţă, mai mult de două minute. Pentru prima dată de la Crăciunul, catastrofic altminteri, petrecut cu Martin la cascade, April se surprinsese alegându-şi cu grijă perechea de bikini în acea dimineaţă. Scosese din sertar unii galbeni, cu flori, în care fundul ei mare încăpea lejer şi a căror bandă elastică, lată, se aşeza cuminte la două degete sub buric şi nu se răsfrângea imediat ce îmbrăca fusta pe deasupra, ca un semn că, iată, luase proporţii. Se oglindise cu ei, trăsese fusta neagră de stofă peste ei, apoi o suflecase ca să-i vadă în fugă încă o dată şi atunci se declarase nemulţunită şi, fără să scoată fusta, îi dăduse jos de pe ea. Scosese apoi mai multe perechi, studiindu-i fără să-i îmbrace timp de câteva minute, dar nici una n-o încântase, oprind acţiunea brusc în momentul în care îşi adusese aminte de semnul de frumuseţe de deasupra buzei, din dreapta. Îl tundea întotdeauna duminica seara după baie, dar acum ceva o electrocutase parcă, aşa se repezise la oglindă. Fără ochelari însă, aşa că se înjură în gând, iapă bătrână şi proastă ce sunt, şi ieşi să-i caute. Se întoarse cu ei, tăie firele albe care crescuseră din aluniţa aceea, după care îşi pensă barba şi îşi vârâ forfecuţa adânc în ureche, să poată lua de la rădăcină câţiva peri rebeli. Puse de mâncare la pisică, bun, roti transperantele şi dădu drumul la hota din bucătărie pe „20 minute“ fiindcă ceva-ceva mai rămăsese încă în aer din mirosul omletei mâncată mai devreme. Îşi îmbrăcă în fugă pardesiul, dar realiză că vremea de afară cerea o pălărie, or, pălăriile ei i se părură toate acum caraghioase. Aşa că scoase pardesiul şi aruncă pe ea cojocul gri cu glugă. Era destul de frig afară şi ăla se mula perfect pe sânii ei, ştia asta din cum se uitau toţi bărbaţii, mai ales cei albi, ce să mai, la ea când ieşea îmbrăcată în el.
—
Exit 45 este un roman academic american. Acţiunea de secol XXI descoperă o Americă scindată între radicali și conservatori, între diferitele grupuri etnice, între intervenţioniști și pacifiști, între cei militanţi-cu-tot-dinadinsul și cei alergici-la-orice-idee-de-schimbare, între profesori și studenţi, între Wall Street și main street. Personajele vin din medii diferite ca ortodoxia sârbească și catolicismul polonez, din China mai nou capitalistă și Argentina pampasurilor lovite de secetă. Stereotipurile sunt deconstruite și reconstruite, un fir narativ e vecin cu Conversaţia lui Coppola, thriller psihologic, dacă vreţi, iar altul se trage din marșul de la Selma, Alabama. Romanul nu respectă tabuuri, e un studiu de sistem și are ritmul unei autostrăzi americane: goană cu motorul turat la maximum, depășiri legale și ilegale, frână până la zero, așteptare panicată, plecare în trombă și, din nou, goană susţinută.
Majoritatea scenelor se petrec în perimetrul Richmond — Washington — Baltimore, bine-cunoscut pentru tensiunile politice la nivel înalt, pentru lumea academică și așa-zisul coridor tehnologic, pentru criminalitatea ridicată și, nu în ultimul rând, pentru cutremurele sociale iscate de lupta pentru libertăţi civile. Tensiunea se acumulează treptat de-a lungul celor patru părţi ale romanului. Ceea ce începe ca un amuzament se transformă într-o obsesie. Regulile jocului se schimbă din mers. Disperarea hackerului, a celui care ajunge să instaleze microfoane în cabinete și săli de curs și care monitorizează înregistrările, este, în Exit 45, cel puţin la fel de mare ca a lui Harry Caul, personajul lui Coppola din Conversaţia, sau a fotografului din Blow Up-ul lui Antonioni.
RADU JÖRGENSEN, romancier, traducător, jurnalist, inginer geofizician şi matematician român stabilit în Statele Unite, s-a născut în 1962, la Iaşi. Este absolvent al Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Bucureşti şi al Facultăţii de Inginerie Geologică şi Geofizică de la Universi- tatea din Bucureşti (1987). La nivel postuniversitar, a studiat ziaristica, la Universitatea din Göteborg, şi pedagogia generală şi matematică, la Universitatea din Växjö, Suedia. În 2004 a obţinut în S.U.A. titlul de Master of Science in Mathematicsla Universitatea din Birmingham, Alabama. În 1990 a publicat în revista 22 şi în săptămânalele Expres şi Phoenix, unde a ocupat, pe rând, şi funcţia de redactor. Din vara aceluiaşi an, a trăit, până în 2003, în Suedia, timp în care a colaborat cu reportaje culturale şi comentarii politice la săptămânalele Expres Magazin, Românul, Tinerama și la revista Fundației Culturale – Curierul românesc. Peste o sută de articole semnate Radu Jörgensen au apărut în presa română, dar și în cea suedeză, în acei ani, printre publicațiile scandinave care i-au găzduit materialele numărându-se Göteborgs Posten, VLT, IDag Göteborgs-Tidningen, Metro şi Sala Allehanda. În 1992 a semnat regia şi scenografia spectacolului Priveşte înapoi cu mânie, montare după piesa omonimă a britanicului John Osborne, la Studio Westmannia din Västerås. Tot în anii ’90 a tradus din limba suedeză Roseanna de Sjövall-Wahlöö, Univers 1997, Moartea unui pornograf de Jacques Werup, Scandic 1998 şi Cele mai bune intenţii de Ingmar Bergman, Univers 2000. A debutat ca romancier cu Clovnul din lemn de gutui, Editura Nemira 1998, în urma câştigării Premiului Nemira. Această sagă a imigrantului european, bine primită de critica literară, a fost reeditată în 2011 într-o formă revăzută, adăugită şi definitivă la Editura Cartea Românească, sub titlul Se respinge (AVSLÅS). Din 2007 până în 2009 Radu Jörgensen a susținut rubrica permanentă America fără prejudecăți în revista Observator Cultural, unde continuă să publice și azi. Eseuri şi texte literare semnate de el au mai apărut în Dilema şi pe site-ul cultural LiterNet.ro. În prezent este conferenţiar universitar în domeniul matematicii la un colegiu din Maryland, S.U.A., şi corespondent la diferite publicaţii europene
