13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării.

FOTO. Războiul împotriva ţărănimii. Anii colectivizării.

Expoziţia relevă sensul adânc şi atro­ce al experimentului social comunist, caracterul său nihilist, forţa sa tectonică pentru întreaga categorie a ţăranilor. Totodată, reprezentăm în ca­drul expunerii rezistenţa şi supravieţuirea ţărănimii în aceste condiţii istorice extreme, pentru a putea avea tabloul general al unei societăţi aflate într‑un proces de transformare fără precedent.

 

Furtul proprietăţii particulare

Este un proces extrem de complex, care vizează simultan câmpuri diverse: politicul, socialul, economicul etc. În mod concret, colectivizarea este o operaţiune care ţine de represiune şi de furtul proprietăţii particulare pentru formarea proprietăţii de stat şi cooperatiste. Ţelul final este formarea unei clase de muncitori agricoli „eliberaţi” de orice conştiinţă istorică, capabili să producă hrană pentru întreaga societate comunistă. Ţărănimea este, pentru comunism, clasa cea mai înapoiată, cea mai refractară schimbării revoluţionare, clasă care poartă cu sine cele mai multe reziduuri istorice, economice, culturale, religioase şi etnice. Modernitatea comunistă priveşte ţăranul însuşi ca pe un reziduu istoric care trebuie eliminat, anihilat în substanţa sa.

Ţăranul poartă, din punctul de vedere al comunismului, toate bolile metafizice şi istorice posibile, este religios, este legat de pământ, este conservator. Astfel, colectivizarea este totodată un proces de curăţare şi de reeducare, de reconstrucţie a ţesutului social prin intervenţia represivă a politicului.

Expoziţia, care va putea fi vizitată până pe 5 mai 2013, i-a avut drept curatori pe Mihai Gheor­ghiu, Irina Hasnaş Hubbard, Maria Mateoniu, Vlad Columbeanu. Consultant ştiinţific a fost Cosmin Budeancă.

Cotidianul comunist

Totodată, la deschiderea expo­ziţiei, ce a avut loc la finalul anului 2012, s-a lansat şi un nou număr al revistei „Martor” având ca temă „Viaţa cotidiană în comunism. Istorie, memorie, uitare”, număr  coordonat de Mihai Gheorghiu şi Maria Mateoniu.

„Cotidianul comunist este în cel mai înalt grad paradoxal şi miraculos. Cotidianul comunist este permanent o tensiune insolubilă care îşi găseşte mereu soluţia, o imposibilitate patentă de supravieţuire care ajunge mereu, inevitabil, la supravieţuire, la continuitate, la gestul vital al rezistenţei ca fiinţă umană în faţa oricărui mecanism al disoluţiei, al terorii sau al disciplinei carcerale al unei societăţi care mizează pe transformarea fiinţei umane în mecanism biologic, în soldat al cauzei victoriei apocaliptice a economiei şi justiţiei comunist-proletare. Cotidianul comunist este spaţiul-timp al unei eterne contrafaceri a oricărei existenţe autentice, al oricărei autenticităţi morale, etice. Dar, deloc paradoxal, cotidianul comunist este eroarea care devine adevăr, falsul care se autentifică, compromisul care izbândeşte. Gestul cotidian, supravieţuirea cotidiană, minciuna cotidiană, eroismul cotidian, toate se amestecă în realitatea indescriptibilă a unei societăţi damnate. Existenţa fiecăruia, zi de zi, împinge la supravieţuire, la lupta pentru identitate, pentru libertate, pentru anularea fricii şi a terorii sociale şi politice, împinge zi de zi la umanitate, la normalitate, la decenţă. Printre ruinele sistemului, printre coloanele sale de glorie, printre lagărele sale de muncă, omul, oamenii îşi croiesc drumul, un drum al lor, al rezistenţei, al minciunii, al disimulării sau al eroismului”.  

Cele mai citite

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Zona din fața casei – amenajări necesare pentru a completa estetic și funcțional spațiul

În fața casei tale, există o zonă care poate fi un spațiu deosebit pentru a-ți...
Ultima oră
Pe aceeași temă