3.4 C
București
marți, 3 decembrie 2024
AcasăSpecialFOTO: Șase locuri în care poți avea o bătrânețe de vis, cu...

FOTO: Șase locuri în care poți avea o bătrânețe de vis, cu bani puțini

În prezent, este mult mai uşor şi accesibil pentru o persoană să se retragă în altă ţară, după ce iese la pensie. Cei mai mulţi visează, zeci de ani, la momentul acesta, şi, pentru la fel de mulţi, ideea ideea de a petrece fiecare zi sub palmieri, pe o plajă din Caraibe, sau de a se plimba pe străzile pline de istorie ale oraşelor europene par doar un vis îndepărtat. 

Cu toate acestea, tot mai mulți pensionari decid, anual,  să îşi petreacă bătrâneţea în destinaţii îndepărtate, cu mult soare, cu un ritm de viaţă mai liniştit, cheltuieli moderate şi unde venitul le ajunge mai mult decât dacă ar fi continuat să trăiască în ţările de origine.

Un top realizat de BBC prezintă şase ţări care nu promit altceva decât o bătrâneţe relaxantă.

1. Panama

Panama, cea mai sudică ţară din America Centrală, conduce topul ţărilor care oferă cel mai bun pachet de beneficii din lume pentru pensionari, încluzând reduceri la transport, divertisment, tratament şi facturi la energie. Mai mult de atât, Panama este mult mai sigură decât alte ţări din America Centrală.

Astfel, pensionarii care doresc să se mute în Panama au nevoie doar de o pensie de cel puţin 1.000 de dolari, necesară pentru a obţine o viză specială. În comparaţie cu multe ţări din Europa, America de Nord sau Australia, nivelul de trai este mult mai puţin costisitor. De exemplu, preţurile proprietăţilor sunt rezonabile, iar străinii au aceleaşi drepturi de proprietate ca cetăţenii din Panama. Astfel, o locuinţă cu trei dormitoare, în oraşul montan Boquete, costă aproximativ 179.000 de dolari, potrivit globalpropertyguide.com. În ceea ce priveşte sistemul medical, foarte mulţi medici din Panama şi-au făcut studiile în Statele Unite şi Europa. Pentru asigurarea de sănătate, pensionarii au nevoie cel puţin 200 de dolari pe lună. 

2. Ecuador

Ecuador deţine a doua poziţie în topul prezentat de BBC, datorită beneficiilor pe care pensionarii le au, preţurilor de cazare moderate şi climei. Poziţia geografică a ţării face ca locuitorii să se bucure de 12 ore de lumină, în fiecare zi din an. Mai mult, în regiunile montane înalte, precum Cuenca, Cotacachi şi Vilcabamba, rezidenţii au parte de o vreme de primăvară întregul an. Aceste regiuni sunt destinaţii foarte populare pentru comunităţile de străini.

Cazarea în Ecuador este mai mult decât accesibilă, astfel că închirierea unui apartament cu două camere în oaşul Cuenca costă aproximativ 500 de dolari pe lună. Rezidenţii care decid să se mute aici trebuie să înveţe limba spaniolă, întrucât limba engleză nu este vorbită de populaţia majoritară. Un alt impediment este infrastructura naţională limitată.

Cu toate acestea, pensionarii beneficiază de foarte multe beneficii, incluzând transport public la preţ redus. Mai mult, Guvernul ecuadorian a făcut schimbări în sistemul de sănătate, ca să atragă cât mai mulți străini în ţară. Astfel, din 2014, pensionarii străini care s-au mutat în Ecuador pot fi incluşi în sistemul public de sănătate pentru aproximativ 70 de dolari pe lună. Tododată, au fost scoase condiţiile de vârstă, întrucât persoanele peste 60 de ani nu puteau beneficia de aceste servicii. O altă soluţie este sistemul medical privat.

3. Malaysia

Malaysia  este o altă destinaţie recomandată pentru pensionarii care îşi doresc o bătrâneţe relaxantă, la costuri reduse. Astfel, ţara se pliază pe preferinţele celor care iubesc plajele, pădurea tropicală sau oraşele cu zgârie-nori.

Costurile de viaţă reduse fac şi ele din fosta colonie britanică un loc ideal de trai pentru străini. Astfel, pentru aproximativ 1.000 de dolari pe lună, un cuplu poate trăi într-un apatament de lux. Mai mult, costurile de zi cu zi, cât şi cele pentru sătătate sunt foarte reduse, spre deosebire de destinaţii precum Hong Kong sau Australia. Cu toate acestea, produsele de import, de la maşini la produse alcoolice, sunt destul de scumpe, din cauza taxelor.

Malaysia mai atrage şi prin turismul medical: aproximativ 700.000 de turişti vin, anual, în ţară, pentru acest motiv. Persoanele care doresc să trăiască în Malaysia pot obţine o viză de rezident, pentru o perioadă de 10 ani, cu condiţia să aibă un venit lunar de aproximativ 2.300 de dolari. Pensionarii trăiesc, de obicei, din pensie sau ajutoare sociale, care nu sunt supuse impozitelor.

4. Spania

Din cauza crizei economice, piaţa imobiliară din Spania a înregistrat scăderi drastice. Însă anul trecut,  statul spaniol a înregistrat una dintre cele mai ridicate rate de creştere economică din zona euro. Cu toate acestea, agenţii imobiliari estimează că preţurile proprietăţilor sunt cu 40% mai ieftine decât în 2007, fapt ce poate fi, pentru pensionari, un bun motiv să se mute în Spania.

Străinii care aleg să locuiască în Spania, după pensionare, se bucură de o climă plăcută, mai ales în zonei mediteraneene, unde verile sunt calde şi iernile temperate.

5. Malta

Malta este una dintre ţările cu cea mai mare densitate a populaţiei, astfel că 400.000 de locuitori trăiesc pe un teritoriu de aproximativ 316 kilometri pătraţi. Pentru mulţi dintre locuitorii Maltei, prima limbă este engleza, din cauză că peste 5.000 de persoane din Marea Britanie locuiesc aici. Astfel, Malta abundă în magazine şi supermarketuri cu produse din Marea Britanie. 

Ţara oferă o gamă variată de servicii pentru pensionari, având un sistem de sănătate de top, cotat pe locul cinci în lume, de Organizaţia Mondială de Sănătate, care este gratuit pentru toți cetăţenii.

Totodată, costurile de viaţă sunt moderate, astfel că un apartament cu trei camere, în capitala Valletta, ajunge la aproximativ 1.000 de dolari pe lună, în timp ce o masă pentru două persoane, la restaurant, costă aproximativ 50 de dolari.

Una dintre problemele Maltei este sistemul de transport public. Mai mult, anumite bunuri de consum de import sunt greu de găsitt sau mult mai scumpe decât în ţările de origine.

6. Portugalia

Portugalia are o comunitate vastă de rezidenţi străini, limba engleză fiind destul de folosită. Capitala statului, Lisabona, este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, dar şi unul dintre oraşele cu un nivel de trai ridicat. Cu toate acestea, pensionarii preferă zona de coastă Algarve, datorită poziţionării la Oceanul Atlantic şi climei. 

Străinii care decid să locuiască în Portugalia beneficiază de un sistem fiscal special. Mai mult, preţurile la locuințe sunt mai mult decât acceptabile în oraşe precum Quinta do Lago sau Vilamoura.  Închirierea unei vile de aproximativ 350 metri pătraţi costă, în Algarve, aproximativ 1800 de dolari pe lună.

 

 

Cele mai citite

A crescut numărul SRL-urilor și PFA-urilor care au intrat în insolvenţă

Numărul firmelor și persoanelor fizice autorizate (PFA) care au intrat în insolvență în perioada ianuarie-octombrie 2024 a ajuns la 5.896, marcând o creștere de...

Rareș Ilie a debutat în noul sezon al Ligue 1! Evoluție discretă în meciul cu Lyon

Fotbalistul român Rareș Ilie a bifat primele minute în acest sezon pentru Nice, intrând pe teren în finalul partidei cu Lyon, pierdută cu scorul...

Marcel Ciolacu: Românii trebuie să decidă singuri ceea ce e mai bine pentru ei

„Românii trebuie să decidă singuri ceea ce e mai bine pentru ei”, declară Marcel Ciolacu, în privința alegerilor prezidențiale din 8 decembrie, evitând să...
Ultima oră
Pe aceeași temă