15.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. Festivalul “George Enescu” – evenimentul ARTISTIC al anului 2015

FOTO. Festivalul “George Enescu” – evenimentul ARTISTIC al anului 2015

Festivalul “George Enescu” a captat, și în acest an, atenția publicului românesc, fiind socotit, în egală măsură, un eveniment artistic, dar și un eveniment monden.

Cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional "George Enescu" s-a deschis, duminică seară, la Sala Palatului din Bucureşti.

Nu toți cei care au dorit bilete la concert au mai reușit să le obțină, mai ales dacă s-au decis în ultima clipă.

Pentru cei care n-au putut veni la Sala Palatului, prezentăm o serie de imagini unice, realizate vineri seară de Octavian Bâlea.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă