19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialFOTO + VIDEO. Venezuela, în pragul unui război civil. Cel puțin 10...

FOTO + VIDEO. Venezuela, în pragul unui război civil. Cel puțin 10 persoane au murit, după ce au încercat să boicoteze alegerile. Maduro vrea ca Adunarea Constituantă să le ridice imunitatea parlamentarilor opoziției

UPDATE 12.50: Președintele venezuelean Nicolas Maduro dorește ca Adunarea Constituantă să le ridice imunitatea parlamentarilor opoziției pentru a fi judecați, potrivit AFP, citat de Agerpres.

„Ajunge cu sabotajul practicat de Adunarea Națională. Trebuie să se facă ordine (…) Va trebui să i se ridice imunitatea oricărui parlamentar care trebuie să aibă imunitatea ridicată'', a declarat Maduro.

Președintele nu a indicat motivele care ar fi invocate, dar deputații opoziției sunt constant acuzați de „lovitură de stat parlamentară'' și că au incitat la violență în cursul manifestațiilor cu care se confruntă Venezuela de patru luni și care s-au soldat cu peste 120 de morți, dintre care 10 duminică, în timpul scrutinului, potrivit parchetului.

Maduro a amenințat, de asemenea, că-i „ia mandatul'' procurorului general, al cărui titular actual, Luisa Ortega, chavistă de mult timp, s-a desprins de guvern, devenind unul dintre adversarii acestuia. „Ce trebuie să facă (Adunarea Constituantă) împotriva procurorului general? Să restructureze (postul) imediat, să declare starea de urgență și să-i ia mandatul pentru a face dreptate'', a declarat Maduro.

 Maduro a respins, de asemenea, condamnarea de către SUA a alegerilor pentru Adunarea Constituantă și amenințarea cu noi sancțiuni: „Nu ne pasă de ce spune Trump! Important este ceea ce spune poporul Venezuelei !''.


Cel puțin 10 persoane au murit, în Venezuela, ca urmare a protestelor generate de alegerile care au avut loc, duminică, pentru o nouă Adunare Constituantă, informează Associated Press, potrivit Mediafax.

Sâmbătă noaptea, un candidat a fost ucis în locuinţa sa în sud-estul ţării, înainte de deschiderea urnelor. Liderul opoziției, Ricardo Campos, în vârstă de 30 de ani, a fost împușcat la Cumana, în statul Sucre din nord-estul Venezuelei. Alte trei persoane, între care doi adolescenți și un soldat, au fost ucise în Tachira. În capitala Caracas, mai mulţi poliţişti au fost răniţi de o explozie, duminică, în timpul unui protest antiguvernamental.

Peste opt milioane de cetăţeni s-au prezentat, duminică, la urne, în cadrul alegerilor pentru Adunarea Constituantă din Venezuela, considerată de către UE şi Statele Unite un risc pentru procesul constituţional.

Potrivit președintelui Consiliului electoral, Tibisay Lucena, la vot au fost prezenţi 8.089.320 de cetăţeni. Cifrele sunt aproape de două ori mai mari decât estimările oponenţilor politici şi ale experţilor independenţi. Numărătoarea voturilor a fost întâmpinată cu furie de către membrii opoziţiei, care au crezut că au mers la vot între două şi trei milioane de venezueleni. O analiză independentă anunţase că au votat doar 3,6 milioane de venezueleni.

Nicolas Maduro: Cel mai important vot din istoria țării

În acest context, opoziţia refuză să recunoască rezultatele alegerilor şi a anunţat noi proteste pentru luni. În schimb, preşedintele Nicolae Maduro a anunţat „cel mai important vot din istorie pentru revoluţie".

Noua Adunare Constituantă din Venezuela, formată din 545 de membri, ar avea puterea de a rescrie Constituţia şi de a trece peste deciziile luate de Adunarea Naţională, executivul unicameral care este controlat de opoziţie. 

 Venezuela se confruntă cu grave probleme economice din cauza inflaţiei galopante şi scăderii preţului petrolului. Protestele împotriva regimului socialist din Venezuela şi contramanifestaţiile s-au soldat, din aprilie şi până în prezent cu 115 morţi. Statele Unite au anunţat că iau în considerare noi sancţiuni împotriva Venezuelei, care vizează în principal industria petrolieră. SUA au sancţionat deja 13 membri ai guvernului Maduro.

Reacția Departamentului de Stat

După anunţarea prezenţei la urne, Departamentul de Stat american a anunţat că va lua măsuri rapide împotriva „arhitecţilor autoritarismului". Totodată, ambasadorul Statelor Unite la ONU, Nikki Haley, a calificat alegerile drept „false”, precizând că reprezintă „un pas către dictatură".

„Noua adunare va concentra aproape toată puterea în mâinile preşedintelui socialist Nicolas Maduro şi a susţinătorilor săi, subminând dreptul poporului venezuelean la autodeterminare", a anunţat Departamentul de Stat al SUA.

Washingtonul a cerut guvernelor din regiune și din întreaga lume „să le ceară socoteală celor care subminează democrația, încalcă drepturile omului, poartă răspunderea pentru violență și represiune sau se angajează în practici corupte. Statele Unite sunt alături de poporul Venezuelei și a reprezentanților constituționali ai acestuia în încercarea lor de a face din nou din țara lor o democrație completă și prosperă", mai afirmă comunicatul.

Oficial, SUA nu au precizat ce măsuri au în vedere împotriva regimului de la Caracas, dar surse de la Washington au declarat agenției Reuters că ar putea fi vorba chiar despre sancțiuni în domeniul petrolier. Acestea ar putea fi adoptate luni și nu ar merge până la interzicerea importurilor de țiței venezuelean în Statele Unite, dar ar putea opri exporturile de petrol ușor american către Venezuela, care are nevoie de acest produs pentru amestecul cu propriul petrol greu, înaintea vânzării.

Legitimitatea alegerilor a fost respinsă şi de ţări precum Spania, Canada şi Columbia.

Cele mai citite

Un român în vârstă de 28 de ani a fost găsit mor într-o piață publică din Genova

O descoperire tragică a avut loc vineri, în jurul orei 16:30, în Piazza Monte Santodin din cartierul Sestri Ponente din Genova, Italia. Cadavrul unui...

Un tânăr în vârstă de 27 de ani a folosit bancnote false de 200 de euro în săli de jocuri electronice 

După ce un tânăr în vârstă de 27 de ani ar fi folosit bani falși (n.r. bancnote de 200 euro) pentru a se juca...

Floriile 2024, duminica dinainte de Paște. De ce se sfințesc ramurile de salcie

Floriile, duminica dinaintea Paștelui, reprezintă un moment de profundă semnificație în calendarul creștin. În această zi, creștinii marchează Intrarea Mântuitorului în Ierusalim, un eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă