1.2 C
Bucharest
Sunday, 10 December 2023
HomeSpecialFotbaliştii constănţeni, în grafic

Fotbaliştii constănţeni, în grafic

Cele trei echipe constănţene angrenate în Liga a II-a la fotbal au terminat prima parte a campionatului pe locuri mulţumitoare.

A trecut aproape o săptămână de când s-a pus punct turului eşalonului secund la fotbal. Cele trei formaţii constănţene angrenate în competiţie figurează în clasament pe locuri decente, ba chiar mai bune decât cele la care se aşteptau unii. Cea mai mare surpriză o reprezintă de departe FC Farul. Echipa de pe litoral s-a reunit cu o săptămână înainte de startul campionatului şi nici cel mai optimist fan al alb-albaştrilor nu se aştepta ca favoriţii să aibă parte de o prestaţie atât de bună. Cu o grămadă de probleme pe cap, marinarii s-au autodepăşit. Biciuiţi de pe bancă de Ioan Sdrobiş, constănţenii au reuşit să termine turul de campionat fără a fi învinşi pe teren propriu şi au adus alte cinci puncte din deplasare.

Cele 20 de puncte acumulate de Farul sunt mai multe decât se aştepta oricine, iar locul opt din campionat este confirmarea faptului că echipa de pe litoral poate fi numită surpriza turului.

Dacă Farul s-a mulţumit cu poziţia a opta, Săgeata Năvodari a anunţat încă din start că va lupta pentru promovare. După disputarea primelor 15 runde, echipa din Năvodari ocupă locul secund, la doar un punct de liderul Ceahlăul Piatra Neamţ. Acest lucru înseamnă că formaţia pregătită de Aurel Şunda este în obiectiv, poziţia a doua asigurând prezenţa în eşalonul de elită al ţării. Săgeata Năvodari a încheiat prima jumătate a competiţiei cu o zestre de 34 de puncte, al doilea atac din serie şi prima defensivă, doar nouă goluri primite. Viitorul Constanţa este şi ea mulţumită de locul cinci ocupat la finele turului. Cum echipa patronată de Gheorghe Hagi nu avea nici un obiectiv, poziţia ocupată după disputarea unei jumătăţi de campionat este cât se poate de mulţumitoare. La primul sezon în eşalonul secund, Viitorul s-a luat la trântă cu granzii competiţiei şi nu a dezamăgit.

Aşteptări mari

Toate cele trei echipe îşi propun ca finalul returului şi totodată al campionatului să le găsească pe aceleaşi locuri sau chiar mai sus. Săgeata are logistica necesară şi finanţele pentru a spera la promovare. Viitorul îşi va continua strategia de promovare a tinerilor de la Academia „Gheorghe Hagi”, iar Farul… Farul speră că în pauza de iarnă se vor găsi banii necesari pentru ca problemele din prima jumătate a campionatului să nu mai apară şi în partea a doua a competiţiei.

11 victorii a obţinut Săgeata Năvodari în turul Ligii a II-a, cât Viitorul şi Farul la un loc.

Cele mai citite

Consiliul politic național al PSD se reunește mâine

Consiliul Politic Național al PSD se reunește luni pentru a stabili strategia electorală a partidului în anul electoral 2024. Liberalii au decis să nu aibă...

Urmează două zile de negocieri în Forumul de la Salzburg. Austria pare să accepte intrarea României în Schengen

România ar fi reușit să obțină o flexibilizare a poziției Austriei în privința primirii în Schengen, iar prima etapă va fi renunțarea la procedurile...

Consiliul politic național al PSD se reunește mâine

Consiliul Politic Național al PSD se reunește luni pentru a stabili strategia electorală a partidului în anul electoral 2024. Liberalii au decis să nu aibă...
Ultima oră
Pe aceeași temă