În cei trei ani scurşi de când au cumpărat Automobile Craiova, americanii de la Ford au produs în total câteva zeci de mii de vehicule, faţă de un angajament de 250.000 unităţi pe an. Nemulţumit, şeful statului, Traian Băsescu, a spus ieri că americanii produc „remorci”.
Producătorul finlandez de telefoane mobile Nokia şi cel american de autovehicule Ford sunt contraexemple îin domeniul competitivităţii economice a României, a lăsat ieri să se înţeleagă preşedintele României, Traian Băsescu. Dacă în cazul Nokia el s-a mulţumit doar să menţioneze numele fabricantului finlandez, în cazul Ford, Băsescu a spus că acesta „s-a angajat să facă 300.000 de maşini şi face 20.000 de remorci”. Preşedintele a ţinut să laude un alt producător auto, francezii de la Renault, care au deschis cea mai stabilă investiţie din România. Declaraţiile sale au fost făcute la evenimentul organizat de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham), destinat prezentării unui raport asupra competitivităţii economice a României.
Ce a promis şi ce a făcut Ford
Prin contractul de privatizare Ford s-a angajat să asambleze la Craiova 250.000 de vehicule pe an. Pe de altă parte, dacă şi-ar fi respectat înţelegerea, compania americană urma să primească ajutoare de stat în valoare de 143 milioane de euro până în 2012. Deaorece nu a reuşit să ajungă nici pe departe la nivelul promis, Ford a primit doar o singură tranşă din ajutor de 17,5 milioane euro. Producătorul auto a cerut renegocierea contractului de privatizare. O altă cerinţă ce trebuia îndeplinită de Ford pentru a primit întregul ajutor de stat era efectuarea unor investiţii de 675 milioane de euro. La acest capitol se pare că producătorul auto stă mai bine, oficialii acestuia declarând în trecut că au fost făcute investiţii de peste jumătate de miliard de euro, în special în echipamente de producţie. Potrivit datelor neoficiale, în cei 2 ani scurşi de la începerea producţiei Ford, a reuşit anual să producă aproximativ 5.000-10.000 de dubiţe Ford Transit Connect. La capitolul promisiuni Ford stă mai bine decât la numărul vehiculelor ieşite pe poarta fabricii. De anul viitor la Craiova se va produce automobilul de clasă mică B-Max, iar numărul angajaţilor (în prezent este 3.500) va creşte, până în 2015, la peste 5.000, sunt promisiunile conducerii Ford România. Anunţul iniţial era că uzina va avea 7.000 de angajaţi în 2012. Anul viitor Ford va produce la Craiova două noi modele de autoturisme. „Ford va demara productia noului model Ford B-MAX si a noului motor 1.0l EcoBoost la Craiova in 2012. De asemenea, vom construi un al doilea model apartinand clasei B in viitorul apropiat. Vom comunica mai multe detalii privind aceste lansari la momentul potrivit„, spune Hans Juergen Fuchs, purtător de cuvânt Ford Europa.
Investitorii au mai multe dezavantaje decât avantaje
AmCham a prezentat ieri şi o comparaţie a mediului investiţional românesc cu alte ţări din regiune printre care Bulgaria, Ungaria, Austria, Cehia, Polonia, Slovacia, precum şi cu media UE. Concluziile sunt că România are 25 de avantaje competitive, 49 de dezavantaje, în timp ce 22 de indicatori de competitivitate sunt neutri. Indicatorii plasează piaţa locală pe o poziţie inferioară faţă de alte şase state din Europa Centrală şi de Est. „În comparaţie cu alte şase ţări din Europa Centrală şi de Est (Austria, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia şi Slovacia) care au fost analizate comparativ în raport, performanţa României este aproape de medie în ceea ce priveşte indicatorii generali de competitivitate, administraţie publică şi infrastructură şi sub medie la capitolul resurse umane şi politicile fiscale şi monetare. Astfel, performanţa României pe ansamblu este într-un uşor dezavantaj competitiv faţă de celelalte şase ţări analizate”, se arată în raport. În raport au fost analizate şase zone principale în elaborarea politicilor publice, respectiv indicatorii generali ai competitivităţii, administraţia publică, cadrul legislativ şi de reglementare, resursele umane, infrastructura şi politicile financiar-monetare.
La dezavantaje, analiza AmCham a scos în evidenţă ponderea productivităţii pe oră de muncă lucrată în PIB, ponderea scăzută a angajaţilor cu calificare tehnică ridicată sau medie, sumele reduse alocate de la buget pentru educaţie, precum şi numărul redus al studenţilor care învaţă două sau mai multe limbi străine. Un alt dezavantaj este dat de numărul mare de accidente de muncă „serioase” la 100.000 de locuitori. Unul dintre avantajele României la acest capitol este reprezentat de cheltuielile pentru sănătate pe cap de locuitor, care înregistrează cel mai mic nivel din cele şase ţări analizate, de 310 de euro/cap de locuitor, faţă de media UE de 2.215 euro/cap de locuitor sau 599 de euro/locuitor în Cehia.
17.300 de autoutilitare Transit Connect au fost produse din septembrie 2009 până acum.