32.5 C
București
marți, 15 iulie 2025
AcasăSpecialFiu al unui lider al lumii interlope din Prahova, acuzat de înşelăciune...

Fiu al unui lider al lumii interlope din Prahova, acuzat de înşelăciune şi dat în urmărire

Fiul lui Sandu Zamfir, cunoscut drept lider al lumii interlope din judeţul Prahova, este dat în urmărire, fiind acuzat de înşelăciune, în condiţiile în care tatăl şi cei doi fraţi ai săi sunt arestaţi preventiv sub acuzaţiile de şantaj, înşelăciune şi furt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Prahova, Daniel Radu, pe numele lui Lorenţ Curcă, fiul lui Sandu Zamfir, zis Austrianu, a fost emis un mandat de arestare pentru înşelăciune, motiv pentru care acesta a fost dat în urmărire.

Tatăl şi cei doi fraţi ai lui Lorenţ Curcă sunt arestaţi preventiv din 15 decembrie 2011, sub acuzaţiile de şantaj, înşelăciune şi furt, fiind acuzaţi că au înşelat mai mulţi proprietari de maşini de lux cărora le-au dat un avans pentru cumpărarea autoturismelor, ulterior neachitând restul banilor pentru maşini, care au fost vândute pe bază de acte false.

Marţi, Tribunalul Prahova a prelungit cu 30 de zile mandatele de arestare emise pe numele lui Austrianu şi ale celor doi fii ai săi, arestaţi alături de el. Cei trei au făcut recurs, acesta fiind respins, miercuri, de judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti.

Potrivit unor surse judiciare, Austrianu şi ceilalţi membri ai familiei sale sunt cercetaţi în peste o sută de dosare penale. De-a lungul timpului, Sandu Zamfir a mai fost arestat, însă a fost pus în libertate la scurt timp. De altfel, de numele lui Sandu Zamfir se leagă scandalul în care a fost implicat fostul şef al secţiei penale a Tribunalului Prahova, judecătorul Dumitru Rebegea. În anul 2009, magistratul a fost arestat preventiv la solicitarea DNA, procurorii anticorupţie acuzându-l la acea dată că ar fi luat mită de la doi bărbaţi cunoscuţi în lumea interlopă pe care i-a pus în libertate. Unul dintre cei doi este Austrianu, iar cel de-al doilea este Florin Ghinea, zis Ghenosu, liderul celui mai violent grup infracţional din Dâmboviţa.

Cele mai citite

Sorin Grindeanu vrea limitarea indemnizațiilor din CA și a numărului de participări care se vor lua în pachetul fiscal 2

Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a prezentat principalele direcții ale viitorului pachet de măsuri, luni, la România TV. Printre acestea se numără reducerea...

Planul bugetar al UE, ajustat pentru a evita o revoltă în Comisie. Roxana Mînzatu, printre contestatari

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a modificat propunerile bugetare ale Uniunii Europene în ultima clipă, în încercarea de a preveni o revoltă...

BNR: Intervențiile din piață vizează temperarea aprecierii leului, nu apărarea unui curs supraevaluat

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României (BNR) au urcat constant în ultimii ani, ajungând la 67,6 miliarde de euro în iunie 2025, față...
Ultima oră
Pe aceeași temă