11.3 C
București
miercuri, 16 octombrie 2024
AcasăSpecialFirma de salubrizare Urban, în vizorul polițiștilor. Prejudiciul, 23 milioane euro

Firma de salubrizare Urban, în vizorul polițiștilor. Prejudiciul, 23 milioane euro

Poliţiştii fac 18 percheziţii în Bucureşti şi trei judeţe, la societatea de salubrizare Urban şi la mai multe persoane suspectate de evaziune fiscală de aproximativ 23 de milioane de euro, relatează Mediafax.

În acest dosar  au fost implicate 20 de firme, care ar fi evidenţiat operaţiuni comerciale fictive.

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice vor duce la audieri 32 de persoane, la finalul percheziţiilor care au loc marţi, în Bucureşti şi judeţele Ilfov, Vâlcea şi Suceava, într-un dosar în care se fac cercetări pentru evaziune fiscală, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Române.

Anchetatorii au stabilit că în circuitul infracţional a fost implicată o companie care desfăşoară activităţi de prestări de servicii în domeniul salubrizării şi care s-ar fi sustras de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea unor operaţiuni comerciale fictive, directe sau interpuse cu alte 20 de societăţi comerciale.

„În acest mod, în perioada 2008-2012, societatea comercială ar fi desfășurat activități comerciale în valoare de 90.000.000 de euro, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu aproximativ 23.000.000 de euro”, a precizat sursa citată.

Surse din Poliţie au declarat că în anchetă este vizată societatea de salubrizare Urban SA, de unde anchetatorii ridică mai multe documente, iar printre persoanele care vor fi duse la audieri sunt şi asociaţii firmei, Teodor Florescu şi Ion Bălăceanu.

La percheziţiile desfăşurate sub coordonarea Parchetului Curţii de Apel Bucureşti participă luptători SIAS şi specialişti criminalişti. Acţiunea este sprijinită de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.

Cele mai citite

Seara Palatului Elisabeta dedicată celebrării relaţiilor diplomatice între România şi Confederaţia Elveţiană

Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei a găzduit, marţi seară, la Palatul Elisabeta, o seară dedicată celebrării relaţiilor diplomatice între România şi Confederaţia Elveţiană, cu...

SUA dă Israelului o lună să îmbunătățească situația din Gaza. Ce se întâmplă cu ajutorul militar

Administrația Biden a transmis Israelului că are la dispoziție o lună pentru a îmbunătăți situația umanitară din Gaza, altfel riscă să-și piardă sprijinul militar...

Ciolacu nu-l „iartă” pe Ciucă: Pentru prima dată îmi este şi jenă să vă răspund

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, i-a răspuns marţi seara liderului liberalilor, Nicolae Ciucă, după ce acesta din urmă i-a solicitat prim-ministrului "să explice de...
Ultima oră
Pe aceeași temă