Până acum, Crin Antonescu şi amicii săi politici din Partidul Naţional Liberal au justificat virajul socialist pe care l-au făcut, reevaluarea în sus a unui fost turnător la Securitate ca Dan Voiculescu, coabitarea senină cu DJ-ul mineriadelor, Ion Iliescu, discursul tot mai anti-european, zelul antireformist şi instaurarea unui stil semi-dictatorial de conducere în interiorul formaţiunii prin beneficiile electorale care ar fi decurs din originala pervertire şi care, astăzi, ar plasa partidul în cea mai bună poziţie de la Revoluţie încoace.
Însă oricât de mult s-ar strădui politrucii care populează vârful PNL să cânte partitura succesului pe notele mai sus prezentate, în final nu vor putea fi la fel de convingători ca realitatea din teren.
Iar realitatea este că, deşi a lăsat liberalismul în pom, sperând în schimb la victorii de poveste, PNL-ul condus de echipa lui Antonescu este astăzi mai vulnerabil ca oricând. Nici paralizia post-electorală a PDL şi, în general, lipsa unui competitor cât de cât viabil pe partea dreaptă a eşicherului politic nu au de ce să-l liniştească pe fostul preşedinte interimar al României; în ceea ce-l priveşte, ieşirea din blocaj va avea un preţ serios.
În acest moment, problemele PNL sunt două: prezenţa la guvernare, în cadrul USL, şi tot mai zbuciumata dinamică internă. Să le luăm pe rând.
În ciuda aparenţelor, în cadrul USL liberalii au fost de la bun început abia vioara a treia. Oricât de mult s-ar împăuna Crin Antonescu cu rezultatele de la alegerile din 2012, a devenit limpede că scorul PNL a fost semnificativ tras în sus de cele două motoare: PSD şi imperiul media al lui Dan Voiculescu. Din acest punct de vedere, lui Antonescu i-ar putea fi recunoscut, eventual, „meritul” de a-şi fi despuiat formaţiunea de orice demnitate pentru a o plasa în braţele celor doi mari plătitori de servicii electorale.
E drept că, astfel, PNL a ajuns din opoziţie la guvernare, dar condiţia sa rămâne, în continuare, una precară. În Cabinetul Ponta 2, PSD şi-a tras partea leului, iar Dan Voiculescu a obţinut portofoliile şi poziţiile secundare pe care şi le notase, înainte de negocieri, în agenda personală. PNL, în schimb, a fost nevoit să se mulţumească cu ceea ce a rămas. Împărţirea nu avea cum să nu-l enerveze pe Crin Antonescu şi, mai ales, să le ridice o minge la fileu acelor grupuri de nemulţumiţi de care liderul PNL încearcă disperat să se debaraseze. Astăzi, la momentul ianuarie 2013, problema lui Crin este că nemulţumirile unor liberali cu vizibilitate faţă de ceea ce partidul a primit la împărţirea ministerelor prind contur, iar un semnal îngrijorător constă tocmai în faptul că au fost lăsate să transpire public. „Acest Guvern trebuie să se armonizeze. Fiecare vine dintr-un partid, fiecare are o echipă cu care a lucrat şi este curtat de anumite solicitări ale colegilor săi şi de o viziune personală. Ele trebuie armonizate, suntem într-un altfel de proces şi bugetul ar fi un bun exemplu. Dar sigur că această misiune a miniştrilor delegaţi a creat oarecare confuzie, a lăsat sentimentul că această instituţie a fost inventată ca să destabilizeze miniştrii liberali de atribuţiile lor. Eu sper să nu fie aşa”, a declarat Vosganian, duminică seara, la Antena 3.
Vocea lui Varujan Vosganian, care dă glas unitar unui cor întreg de frustrări similare, manifestate până acum numai pe plan intern, este doar începutul unui concert care va tulbura până şi cel mai adânc somn al lui Crin Antonescu. Chiar dacă ieşirea la scenă a ministrului Economiei poartă cu sine şi unele nemulţumiri ale lui Dan Voiculescu însuşi, vizavi de unele ambiţii ale premierului, pentru PNL actuala ecuaţie guvernamentală va deveni cu timpul un catalizator al luptelor intestine. Iar după replica neobişnuit de promptă şi de dură, primită luni de Vosganian de la Victor Ponta, devine clar că, pe acest subiect, liderii PNL vor trebui să tacă pe vecie sau vor primi şah. Redau răspunsul premierului cu ghilimele de rigoare şi fără alte comentarii: „Sugerez oricărui ministru care este nemulţumit de activitatea sa în Guvern că nu este de neînlocuit, ba, dimpotrivă, fac imediat propuneri pentru altcineva”. Case closed! – dacă ar fi să-l cităm aici pe celebrul comisar Şoric, scos pe tuşă după scandalul cu interlopii din clanul Mararu, de la Piatra Neamţ. Pe măsură ce, în zone-cheie ale ciolanului, agendele PSD, pe de o parte, şi PNL, eventual PC, pe de alta, devin tot mai separate, întrebarea de un million de puncte pentru Crin Antonescu este cum va menţine el unitatea în interiorul USL şi liniştea în interiorul PNL? În primul caz, obiectivul ajunsese deja tot mai dificil de atins, în condiţiile în care şi premierul, şi nucleul dur al pesediştilor îşi fac planuri tot mai detaliate cu privire la o guvernare fără liberali. Relaţiile speciale pe care Victor Ponta s-a îngrijit să le cultive cu UDMR, dar şi cu preşedintele Traian Băsescu vorbesc de la sine. Complicaţiile se multiplică şi în al doilea caz. Creşterea numărului de contestatari în interiorul partidului este ultimul lucru de care are nevoie Crin Antonescu. Dar rezolvarea pe care a găsit-o până acum – epurarea recalcitranţilor – nu va mai fi la fel de eficientă, iar asta pe măsură ce ţintele pe care ar trebui să le vâneze au anvergură tot mai mare.
Este, cumva, un cerc vicios.
În USL, PSD vrea să mănânce cât mai mult şi nu a ezitat să atenteze inclusiv la raţia primită de liberali după ce au ajuns la putere. În PNL, comportamentul partenerului social-democrat îi irită nespus pe toţi. Şi pe cei din jurul lui Crin Antonescu, care văd nemijlocit cum roadele guvernării li se împuţinează. Dar şi pe inamicii din interior ai şefului PNL. Aceştia din urmă se raportează la două lucruri simple: pe de o parte, opunându-se liniei Antonescu, au fost marginalizaţi, iar unii chiar daţi afară; pe de alta, văd cum partidul, deşi şi-a dat nădragii jos pentru a se alia cu Voiculescu şi Iliescu, este îndepărtat, uşor-uşor, de la masa bogaţilor, iar jocul de forţe din cadrul USL pune PNL-ul în situaţii de un penibil tot mai ales.
Pentru a mai spera la supravieţuire, Crin Antonescu este obligat să rezolve problema pe ambele flancuri.
Cum aşa ceva chiar este imposibil, se pune întrebarea dacă PNL-ul de după Tăriceanu a câştigat ceva din faptul că, abandonând principii, dar adoptând securişti şi mistici de la stână, a ajuns, atât de vremelnic, la guvernare?
