Fieful Statului Islamic se află într-o regiune supranumită „Tora Bora irakian”, referire la zona muntoasă devenită zona-forte a talibanilor în timpul războiului din Afganistan, lansat ca răspuns la atacurile perpetuate în SUA la 11 septembrie 2001. Este centrul nevralgic al teritoriului SI, o vastă zonă deşertică ce se întinde peste frontiera irako-siriană, cu lungimea de peste 400 km între Al-Baaj în nordul Irakului şi Routba din apropierea frontierei cu Iordania. Văile traversate de râuri şi colinele cu multiple grote oferă jihadiştilor un refugiu aproape inaccesibil.
Înaltul comandament al SI s-a stabilit în această zonă strategică ce cuprinde provinciile Ninive, Dijla, Ifrit şi Al Jazira în Irak, Abu Kamal şi Deir ez-Zor în Siria şi în special în provincia irakiană „Furhat”, din jurul al-Baaj. „De la debutul ascensiunii SI, provincia Furhat este fieful său real. Este provincia cea mai importantă pentru gruparea jihadistă, pentru că regiunea este bine protejată”, potrivit analistului irakian Hicham al-Hachemi, specialist în Statul Islamic. „Abu Bakr al-Baghdadi şi înaltul comandament trăiesc în locuri izolate, prea puţin cunoscute de toţi”, a precizat specialistul adăugând că autoproclamatul „calif” se află la Al-Baaj.
Pentagonul a confirmat o lovitură aeriană contra Al-Baaj, dar a negat că ar fi vizat o personalitate importantă a SI, fiind „dificil de refăcut traseele lor pentru că sunt protejaţi de câteva straturi de securitate şi nu folosesc mijloace de comunicaţie moderne, femeile lor fiind mesagerii”. Şi totuşi sunt zvonuri că Al-Baghdadi ar fi în convalescenţă, rănit în timpul unei lovituri aeriene a coaliţiei internaţionale, în martie 2015.
Batalioanele lui Baghdadi
Doar avioanele coaliţiei survolează această zonă aflată la sute de kilometri de liniile frontului, din 2004 până astăzi, nici o putere militară nu a reuşit să o controleze. Triburile din această regiune au o lungă istorie de contrabandă, în special cu arme, dar şi cu alimente sau vite. Bărbaţii sunt luptători feroce pe care nici Saddam Hussein nu a reuşit să-i controleze, susţine Al-Hachemi. Când SI a venit în regiune, oamenii săi nu au tras nici un foc de armă şi oamenii i-au primit cu braţele deschise. Combatanţii s-au căsătorit cu femei din regiune şi trăiesc în mijlocul populaţiei, într-un mod normal. Majoritatea acestor populaţii refuză să lucreze pentru guvern şi consideră şiiţii „eretici”. Tinerii triburilor locale s-au convertit la salafism în anii 1990 şi sub influenţa asociaţiilor saudite, şeicii şi imamii se formează de atunci în Arabia Saudită. ”Aproape toţi sunt wahhabiţi”, precizează Al-Hachemi. În anii 2000, Al Qaeda în Irak a stabilit în zonă tabere militare de antrenament şi centre islamice. Astăzi, regiunea adăposteşte centre de comandament ale SI şi numeroase stocuri de arme şi de muniţii. Expertul subliniză că provincia mai ascunde centre de comandament ale batalioanelor speciale, plasate sub ordinul direct al lui Al-Baghdadi.
Sunt cinci batalioane compuse de câte 350-500 oameni, divizate pe naţionalitate şi specialitate. Unitatea libienilor este considerată ca cea mai loială şi regrupează cetăţeni din Golf şi din Maghreb şi se ocupă cu protecţia comandanţilor. Unitatea europenilor din Est şi a asiaticilor asigură colectarea capturilor de război, impozitele şi transportul de arme. Cea a sirienilor asigură protecţia fiefului Raqqa, în Siria în timp ce brigada de eliberare a Mossulului, compusă 80% din irakieni, este vârful de lance al organizaţiei.
Dezertori din SI
De la ascensiunea în putere a SI, mii de persoane au plecat în Irak sau Siria pentru a se alătura „Califatului”. Dar, zeci, sute dintre ele s-au trezit din iluzii şi au ales să fugă, cu riscul de a fi decapitaţi. Centrul internaţional pentru studiul radicalizării (ICSR) a recenzat în ultimul său raport 58 dintre aceşti dezertori şi studiază motivele fugii din SI. Cercetătorii au stabilit un portret al SI, departe de imaginea vehiculată de propaganda organizaţiei islamiste radicale. Principalele motive de dezertare sunt – luptele contra altor rebeli, brutalitatea contra musulmanilor sunniţi, cu referire directă la masacrele contra civililor, fugarii fiind şocaţi de brutalitatea manifestată faţă de musulmanii sunniţi pe care SI pretinde că îi protejează. Apoi este corupţia şi comportamentele non-islamice şi al patrulea motiv este viaţa dezamăgitoare, considerând că traiul în sânul SI corespunde prea puţin aşteptărilor. Acum că SI conduce propriul teritoriu, îi este dificil să menţină uutopia şi să ascunde contradicţiile. Dezertorii vorbesc şi despre dificultatea de a scăpa de SI, execuţiile pentru trădare sau spionaj sunt curente şi SI controlează strict orice ieşire din teritoriul său.
Adepţi în Afganistan
Raportul unui grup de experţi ai ONU, Comitetul Al-Qaeda/talibani, relevă că numărul grupurilor de indivizi care aderă la SI sau se declară apropiate continuă să crească în multe provincii din Afganistan, în dauna talibanilor. Iar forţele afgane de securitate arată că „10% din membrii insurecţiei active dominată de talibani sunt simpatizanţi ai SI”, dar cifra nu este statică pentru că ralierea de noi grupuri continuă în sezonul luptelor, în curs. Noii aderenţi sunt în majoritate indivizi recrutaţi în grupuri de insurgenţi existente, unii sunt în dezacord cu conducerea centrală a talibanilor. Această tendinţă are lor în timp ce comandamentul talibanilor cunoaşte importante lupte interne de putere după anunţarea morţii şefului său, mollahul Omar, ascunsă doi ani tocmai din acest motiv, şi numirea unui succesor neacceptat de diverse facţiuni.
» De la debutul loviturilor aeriene ale coaliţiei în Irak şi în Siria, în august 2014, 19 din cei 43 de mari şefi ai SI au fost ucişi.
