13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialFermierii au „umflat“ de 5 ori pagubele produse de secetă

Fermierii au „umflat“ de 5 ori pagubele produse de secetă

Ca să poată încasa despăgubirile acordate doar pentru culturile afectate din cauza secetei în proporţie de peste 30%, agricultorii gălățeni au falsificat rapoartele. Au fost declarate ca fiind compromise culturile de pe 97.000 de hectare din Galaţi, adică de pe 32% din suprafața arabilă totală, de aproximativ 300.000 de hectare.

Șeful Direcției Agricole din judeţ, Ciprian Mihăilă, a declarat pentru „România liberă“ că după verificările efectuate în teren de reprezentanții Camerei Agricole s-a constatat că în realitate erau afectate de pe o suprafață totală cu mult mai mică.

„Inițial, potrivit raportărilor pe care le-am pri­mit din partea cultivatorilor din județul Galați, reieșea că circa 97.000 de hectare de culturi erau compromise. După verificările efectuate în teren, s-a constatat în final că doar 18.813 ha au fost afectate, adică doar 6,2% din suprafața totală arabilă“, a declarat Ciprian Mihăilă, care a mai precizat că „doar culturile afectate în proporție de peste 30% au fost incluse în rapoarte“, cele mai afectate culturi fiind cele de porumb (8.925 ha) și de floarea-soarelui (6.386 ha).

Potrivit șefului Direcției pentru Agricultură Galați, „raportările sunt făcute de fermieri în speranța că vor primi din partea statului un ajutor de minimis, dar până acum din partea Guvernului nu a fost primită nicio o informație în acest sens„. În aprilie, fermierii gălățeni au încheiat precontracte pentru irigarea a 36.845 ha de culturi agricole, care reprezintă doar 32% din suprafețele pe care există sisteme de irigații și pot fi irigate, principala cauză pentru irigarea unor suprafețe atât de mici fiind că agricultorii nu își permit să suporte costurile energiei electrice pentru irigarea culturilor.

80% din producție, pierdută

În 2015, fermierii din Galați au suportat pagube de peste 360 milioane lei. Efectele secetei au apărut de la jumătatea lunii iunie, atunci fiind afectate de deficitul de apă din sol, în proporție de peste la 50%, culturile de grâu, orz, orzoaică și rapiță de pe o suprafață totală de peste 65.000 ha, dar și cultu­rile de porumb și floarea-soarelui de pe alte 187.000 ha. Lipsa precipitațiilor din vara anului trecut a agravat situația. Potrivit datelor centrali­zate de Di­recția Agricolă Galați, fermierii gălățeni au pierdut 78,8% din culturile agricole în care au investit în anul agricol 2014-2015. Seceta a afectat 228.700 ha de culturi agricole, producând pagube în valoare de 361.117.560 lei.

Rezultate mai bune în 2016

Potrivit datelor Direcției pentru Agricultură Galați, în acest an producțiile agricole au fost mai mari decât în 2015. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate la culturile de secară, producția fiind de 3.607 kg/ha, față de 1.222 kg/ha în 2015, la mazăre boabe, la care producția a fost de 3.020  kg/ha față de 1.189 kg/ha în 2015, și orzoaică de primăvară, la care producția din 2016 a fost de 2.730 kg/ha față de 1.720 kg/ha anul trecut. La grâu, producția din acest an a fost de 3.480 kg/ha, semnificativ mai mare decât cea din 2015, de 2.894 kg/ha.   

Cele mai citite

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

Marcel Ciolacu, ferm convins că România va avea până la sfârșitul anului o inflație de sub 5%

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că trendul inflaţiei este unul descendent, iar pe finalul acestui an va coborî sub cinci la sută. Acesta a...

Controverse legate de camere video în sălile de clasă ale școlilor

Reprezentanții profesorilor se opun proiectului prin care Guvernul vrea să impună instalarea camerelor video de supraveghere în sălile de curs ale școlilor. În data de...
Ultima oră
Pe aceeași temă