12 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSpecialFemeile, de două ori mai educate decât acum 40 ani

Femeile, de două ori mai educate decât acum 40 ani

Numărul femeilor educate a crescut mult faţă de acum 40 de ani, iar numărul  anilor petrecuţi în şcoală s-a dublat în această perioadă,  în cazul femeilor, arată un studiu realizat în Statele Unite.

Bunicile povesteau că nu se pot duce la şcoală pentru că trebuiau să aibă grijă de casă sau de animale, sau pentru că familia le interzicea acest lucru.

În doar 40 de ani, între 1970 şi 2009, s-au realizat extrem de multe progrese, iar şcolarizarea în rândul femeilor a crescut simţitor, arată studiul realizat la Universitatea din Washington, publicat de The Lancet, citat de ziare.com.

Nu numai femeile au beneficiat de mai multă educaţie, arată cercetătorii. În cazul bărbaţilor, numărul de ani petrecuţi în şcoală a crescut de la 4,7 în medie în 1970 la 8,3 în 2009, iar la femei a crescut de la 3,5 la 7,1, în medie.

Creşterea substanţială a educaţiei femeilor a avut implicaţii importante pentru sănătate, dar şi pentru statutul şi rolul femeilor în societate, arată studiul realizat pe cetăţeni din 175 de ţări.

Principalele beneficii au fost reducerea mortalităţii la copii şi creşterea economică.

Studiul arată că în aceeaşi perioadă în care şcolarizarea femeilor a crescut, mortalitatea la copiii de sub cinci ani a scăzut cu 50%, până la 7,8 milioane de decese pe an.

Cercetătorii atribuie scăderea mortalităţii faptului că femeile educate pot mai uşor să ia decizii privind igiena personală, nutriţie şi educaţia copiilor.

Studiul arată că, în 1970, cea mai gravă situaţie era în Africa, unde în majoritatea ţărilor, femeile aveau 2 ani sau mai puţin petrecuţi într-o instituţie de învăţământ, dar şi în China, unde aveau între 2 şi 3 ani. În Canada şi Statele Unite, media privind anii petrecuţi în şcoală la femei era cea mai mare, 12 respectiv 8-9 ani.

Situaţia s-a schimbat dramatic până în 2009, cifrele arătând că în majoritatea ţărilor s-au înregistrat progrese ample, media crescând cu cel puţin un an în toate statele. Cele mai mari progrese s-au înregistrat în Rusia, Arabia Saudita, Spania şi Peru, cu o creştere a numărului de ani petrecuţi în şcoală de cel şapte ani.

Progrese au făcut şi China, ţările din sudul Africii, Iranul, Mexic şi Brazilia, unde media anilor petrecuţi în şcoală a crescut cu 6 ani.

În România, creşterea în ani de educaţie în perioadă studiată a fost de 5 ani, după cum arată studiu. În 1970, majoritatea femeilor aveau 6-7 ani de educaţie.

Cele mai citite

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...

Franța e gata să medieze între Israel și Hezbollah

Ministrul de Externe al Franţei, Stephane Sejourne, i-a cerut Israelului să facă publică poziţia sa cu privire la o propunere menită să dezamorseze tensiunile...

Estonia acuză Rusia că-i perturbă zboorurile prin interferența cu semnalele GPS

Finair a anunțat că a suspendat zborurile timp de o lună, potrivit radioromania.ro. Estonia acuză Rusia că prin interferența cu semnale GPS încalcă reglementările naționale...
Ultima oră
Pe aceeași temă