15.7 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialExpoziția „Moștenirea“, la Muzeul Tăranului Român

Expoziția „Moștenirea“, la Muzeul Tăranului Român

La Muzeul Ţăranului Român puteţi vedea expoziția “Moștenirea”, care se prezintă sub forma unei case vechi stilizate, o construcție de lemn în care sunt încastrate elemente de arhitectură deosebite, vechi de circa 150 de ani, ferestre și uși ale căror geamuri sunt pictate de pictorul iconar Raluca Jurcovan cu icoane țărănești pe sticlă.

Construcția este structurată în trei ateliere: atelierul țesătoarei – Rafira Jurcovan, atelierul cojocarului – Dumitru Sofonea și atelierul pictorului iconar – Raluca Jurcovan. În ateliere veți putea admira țesături, ștergare, straie, pieptare din satul Drăguș, icoane tradiționale pe sticlă, fotografii și obiecte specifice interioarelor țărănești.

Pictorul iconar Raluca Jurcovan povestește: “Atunci când eram copil, bunicul meu, Gheorghe Jurcovan, îmi istorisea mereu despre Drăgușul lui natal. Oamenii și locurile ocupau un loc special în sufletul lui. Drăgușul este un sat etnografic care își mai păstrează tradițiile în ciuda trecerii timpului. În anul 1929, marele filozof, sociolog și estetician român Dimitrie Gusti realiza în satul Drăguș, împreună cu o întreagă echipă de cercetători, prima campanie monografică. Gusti și-a dorit să imortalizeze realitatea din Drăguș sub toate aspectele: viața socială, obiceiuri, ocupații, cutume, etnografie, tot ce se putea ști despre o comunitate. Toate acestea fac din satul Drăguș unicul sat din România al cărui trecut, în toată complexitatea lui, a rămas pe peliculă. Echipa de monografiști a poposit în casa străbunicilor mei, unde au și fost cazați. Rafira Jurcovan, străbunica mea – țesătoare renumită în sat – și Dumitru Sofonea, tatăl fiului cu același nume Dumitru Sofonea, cojocarul satului, au fost printre protagoniștii acestei cercetări ample realizate de către Dimitrie Gusti în întregul sat”.

În urma acestei campanii, Rafira Jurcovan și Dumitru Sofonea au fost invitați de nenumărate ori la Muzeul Satului din București pentru a etala creațiile lor.
Acum, când ei au trecut la cele sfinte deja de mult timp, continuatorii moștenirii lăsate de aceștia sunt fiii, nurorile, nepoții și strănepoții lor. Despre păstrarea și continuarea moștenirii veți afla mai multe din filmul documentar realizat special pentru această expoziție în colaborare cu Studioul Video Art al Ministerului Culturii.

Cele mai citite

Unirea Shopping Center: Inima Comercială a Bucureștiului

Situat în centrul vibrant al Bucureștiului, Unirea Shopping Center nu este doar un simplu centru comercial, ci o emblemă a orașului, fiind unul dintre...

Sub-ocuparea, noul șomaj

În 2023, aproape 100.000 de români erau „sub-ocupați". Intră în această categorie persoane disponibile să lucreze mai multe ore decât o cere locul de muncă...

Premieră mondială: Urangutan care își tratează rana cu o plantă

Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume...
Ultima oră
Pe aceeași temă