34 de persoane au fost rănite, două dintre ele grav, într-o explozie care s-a produs sâmbătă seara în nord-vestul Angliei, în zona oraşului Liverpool.
Deflagraţia, provocată cel mai probabil de o acumulare de gaze, a distrus complet o clădire şi a avariat alte câteva. Între clădirile distruse se află şi un studio pentru copii care, din fericire, nu era ocupat la ora respectivă, informează BBC News.
Presa britanică relatează că circulaţia trenurilor în zonă a fost oprită, de teamă ca un pod din apropiere să nu fi fost afectat de explozie.
Adam Dingwell, de 36 de ani, le-a povestit jurnaliștilor că o persoană i-a apărut în fața mașinii, țipând din direcția unde se auzise un zgomot puternic, că a fost o explozie și că o clădire a fost distrusă.
Explozia violentă a fost auzită de toți cei care locuiesc în zona Bebington. Lew Hopkins, care locuiește tot în apropiere, le-a povestit jurnaliștilor: ”S-a simțit ca și când ar fi fost un seism. Întreaga noastră casă s-a cutremurat, ca și cum geamurile urmau să se spargă”, conform BBC News.