Experți juridici parlamentari germani au decis că Varșovia nu are dreptul să ceară Berlinului să plătească reparații pentru cel De-al Doilea Război Mondial, potrivit unui document obținut de un ziar german și citat joi de Reuters, scrie Agerpres.
Experții au stabilit că orice solicitări privind crimele germane au devenit nefezabile în 1990, când a fost semnat un tratat de către Germania de Est și de Vest, Franța, Uniunea Sovietică, Marea Britanie și SUA, înaintea reunificării Germaniei, potrivit cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).
Experții, care formulează o opinie independentă pentru parlamentul german, au declarat că partenerul Uniunii Europene, Polonia, "a renunțat cel puțin implicit, în timpul negocierilor tratatului, la dreptul de a le reclama", a relatat FAZ, citând concluziile raportului.
Respectivii experți au apreciat că s-a stabilit cu acel prilej că acest tratat "blochează orice solicitări de reparații la adresa Germaniei", potrivit FAZ.
În ultimele săptămâni, politicieni și oficialități poloneze și-au intensificat apelurile la primirea de compensații, însă până acum guvernul de la Varșovia nu a făcut o solicitare oficială în acest sens.
Johannes Singhammer, vicepreședinte al Bundestagului (camera inferioară a parlamentului german — n.r.) și membru al Uniunii Social-Creștine (CSU) — aliatul bavarez al Uniunii Creștin-Democrate (CDU) a cancelarului Angela Merkel — a fost cel care a solicitat raportul.
"Pretențiile polonezilor la reparații, care nu au nicio șansă din punct de vedere juridic, sunt contrare proiectului comun viitor dintre Germania și Polonia și ar putea avea în schimb efecte periculoase", a declarat Singhammer pentru FAZ.
Joi, premierul polonez Beata Szydlo a declarat că, prin solicitarea de compensații, Polonia cere de fapt să se facă dreptate. "Suntem victimele celui de-al doilea Război Mondial, pagubele nu au fost plătite în niciun fel, ba dimpotrivă", a apreciat Szydlo.
Mai multe surse guvernamentale poloneze au declarat pentru Reuters că este puțin probabil ca Polonia să solicite oficial compensații de la Germania, dar acest demers nici nu poate fi exclus din start, comentează agenția de presă britanică.