Daca ar fi sa ne luam dupa miscarea anti-razboi, aceasta ar fi retragerea imediata a trupelor americane. Cindy Sheehan, mama unui soldat ucis pe front, si-a asezat cortul in fata ranch-ului lui George W. Bush de la Crawford si a devenit dintr-o data portdrapelul opozitiei fata de razboi. Gestul ei a fost imitat de activistii din toata America. Pe masura ce se apropie alegerile partiale, democratii ridica tot mai mult tonul, cerand o strategie de retragere, care sa limiteze daunele provocate de “politica catastrofala a administratiei Bush”. Teza stangii americane este ca dezastrul este atat de mare incat nu mai poate fi vorba de nici o victorie. Statele Unite nu mai pot spera decat sa reduca cat mai mult costurile, atat materiale, cat si umane. Cum presedintele este la ultimul mandat, tot mai multi congresmeni republicani ingrijorati de soarta propriului mandat incep sa exprime public aceeasi opinie.
De partea cealalta, administratia este decisa sa continue aceeasi politica. Bush a spus-o clar luni, la Salt Lake City, in fata a 15.000 de veterani. Continuarea razboiului ar fi o datorie fata de cei peste 2.000 de militari americani ucisi in Irak si Afganistan. Retragerea si izolarea nu ar garanta securitatea, iar el, personal, nu va accepta nimic mai putin decat “victoria totala asupra teroristilor si a ideologiei urii”.
Asadar, intre stanga si dreapta americane are loc in acest moment un dialog al surzilor, din care este putin probabil sa apara curand o solutie. Motivele sunt in primul rand ideologice si electorale si au foarte putina legatura cu Irakul insusi. Oricat ar striga de mult activistii nostalgici ai anilor '60 ca Irakul devine pe zi ce trece un nou Vietnam, lucrurile stau mult mai sinistru. A lasa in acest moment Irakul pe mainile lui Bin Laden, Al Zarqawi si Moqtada Sadr echivaleaza cu un glonte in capul civilizatiei occidentale. Din acest punct de vedere, Bush are dreptate atunci cand spune ca nu exista alta optiune decat victoria. Problema este in continuare cum poate fi obtinuta.
Sperantele Washingtonului se leaga in acest moment de noua Constitutie irakiana, al carei proiect a fost in sfarsit prezentat luni in parlamentul de la Bagdad. Desi salutat de Statele Unite, care au contribuit copios la redactarea lui, proiectul contine cateva prevederi cu potential mortal. Prima si cea mai serioasa este federalismul. Kurzii, care s-au bucurat de autonomie si pe vremea lui Saddam, nu accepta nimic mai putin decat propriul stat in nordul tarii. La randul lor, siitii din sud asteapta sa se autoguverneze dupa prigoana la care au fost supusi ani de zile. Singurii care vor un guvern central puternic sunt sunnitii si motivul este simplu: petrolul. Sunnitii ar ramane cu un stat in centrul si vestul Irakului aproape lipsit de orice fel de resurse. Este adevarat, Constitutia prevede ca actualele exploatari de petrol sa fie administrate de guvernul federal, dar cele ce vor fi construite vor fi administrate de guvernele regionale.
Al doilea motiv de ingrijorare il constituie prevederea ca intreaga legislatie decurge din legea islamica. Este adevarat, Constitutia va fi insotita de o carta a drepturilor omului, care va asigura drepturi egale femeilor si celorlalte confesiuni minoritare, dar fapt este ca nu s-a nascut inca regimul politic care sa concilieze democratia cu sharia.
Si ca sa trimiti 2.000 de oameni la moarte ca in loc de Saddam Hussein sa ai un regim taliban alaturi de o teocratie de tip iranian, asta chiar ca ar fi definitia infrangerii.
