11.9 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialExclusiv RL. România va propune Agenţiei Europene de Apărare un sistem dronă...

Exclusiv RL. România va propune Agenţiei Europene de Apărare un sistem dronă antidronă

Specialiştii militari români lucrează în prezent la un sistem dronă antidronă, care va fi propus Agenţiei Europene de Apărare (EDA).

EDA este o structură de cooperare millitară în cadrul Uniunii Europene. În calitate de stat membru UE, România a primit din partea EDA invitaţia de a propune un program comun de cercetare, cu dublă utilizare – civilă şi militară, care să priemască finanţare din partea EDA.

În acest context, Departamentul pentru Armamente din Ministerul Român al Apărării pregăteşte o serie de proiecte, ale căror teme vor fi propuse EDA. Ele vor concura cu alte proiecte similare, trimise de alte ţări UE.

În final, EDA va decide ce proiecte acceptă.

Citeşte şi: Întreprinderile mici și mijlocii din România pot participa la programele de apărare ale Uniunii Europene

Generalul inginer Cătălin Moraru, locţiitorul şefului Departamentului pentru Armamente din MApN, a precizat pentru România Liberă că pe lista proiectelor ce vor fi înaintate figurează şi un sistem dronă antidronă. Un asemenea sistem ar folosi un vehicul aerian fără pilot, care ajunge să captureze drona adversarului, chiar fără a o distruge.

Departamentul pentru Armamente lucrează de câţiva ani la un program dedicat avioanelor fără pilot (UAV), dar ele nu au fost concepute, până acum, să captureze drone. Asemenea vehicule aeriene au fost proiectate şi construite la Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare (ACTTM) de la Clinceni.

Încercări de realizare a unor echipamente dronă  antidronă se fac şi în alte ţări, de exemplu în Franţa. Prototipul francez foloseşte o plasă similară unui năvod de pescar, care prinde în interior drona adversarului şi apoi o aduce la sol.

Un sistem de acest tip, care nu distruge drona suspectă, ci doar îi întrerupe zborul, are utilitate şi în domeniul civil, pentru a captura drone care ajung, accidental, în zone interzise – de exemplu deasupra unor aeroporturi.

Citeşte şi:  Cum poți doborî o dronă militară

 

 

 

 

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Președintele Atlantic Council l-a decorat pe președintele Iohannis și a subliniat buna colaborare cu SNSPA

Președintele Atlantic Council, Fred Kempe, l-a decorat pe președintele Iohannis și a subliniat buna colaborare dintre Atlantic Council din SUA și Școala Națională de...

Președintele Atlantic Council l-a decorat pe președintele Iohannis și a subliniat buna colaborare cu SNSPA

Președintele Atlantic Council, Fred Kempe, l-a decorat pe președintele Iohannis și a subliniat buna colaborare dintre Atlantic Council din SUA și Școala Națională de...

Remontada cu scandal pe Santiago Bernabeu. Bayern Munchen acuză arbitrajul

Real Madrid a învins-o dramatic, cu scorul de 2-1, pe Bayern Munchen și s-a calificat în finala Champions League, dar nemții acuză că rezultatul...
Ultima oră
Pe aceeași temă