Primul parc fotovoltaic de mari dimensiuni din Banat va fi inaugurat vineri în staţiunea timişeană Buziaş. Acest parc este realizat de compania timişoreană Constructim, iar valoarea investiţiei este de circa două milioane de euro. Puterea instalată a acestei unităţi de generare a energiei electrice este de un megawatt.
Care sunt datele tehnice ale investiţiei
„Parcul fotovoltaic din Buziaş va avea 3.800 de panouri, care vor ocupa o suprafaţă de 19.000 de metri pătraţi”, spun reprezentanţii administraţiei judeţene. Ei mai afirmă că dezvoltarea parcului fotovoltaic va reprezenta un atu pentru atragerea unor noi investitori în comunitate, în condiţiile în care aceşti noi investitori vor avea nevoie de surse suplimentare de energie.