Compania Enel Green Power a conectat la reţea trei noi centrale eoliene în Dobrogea, în valoare de 340 milioane de euro, informează Mediafax.
Cele trei centrale sunt Elcomex EOL, Târguşor şi Gebelesis şi au o capacitate instalată totală de 206 MW.
Centrala eoliană Elcomex EOL are 52 de turbine cu o capacitate instalată de 2,3 MW fiecare, ajungând astfel la o capacitate instalată de 120 MW. Celelalte două unităţi au capacităţi instalate de 60 MW, respectiv 27 MW, se arată într-un comunicat EGP.
După ce vor deveni operaţionale, centralele vor putea genera anual circa 560 milioane KWh de energie electrică, precizează compania.
Centralele eoliene operate în România de Enel Green Power au o putere instalată totală de aproape 500 MW.
Potrivit datelor operatorului sistemului energetic naţional Transelectrica, în prezent, în România sunt instalate centrale eoliene cu o capacitate de aproape 2.000 MW, mai mare decât puterea centralei nucleare de la Cernavodă.
Enel Green Power este parte a grupului italian de utilităţi Enel, specializată în dezvoltarea energiei regenerabile la nivel internaţional.
Compania are o capacitate instalată de peste 7.700 MW, care provine dintr-un mix de surse precum energia eoliană, solară, hidroelectrică, geotermală şi biomasă. În prezent, EGP deţine aproximativ 700 de centrale operaţionale în 16 ţări din Europa şi America.
Grupul italian de utilităţi este prezent pe piaţa locală de distribuţie a energiei din 2005 şi operează în regiunile Banat, Dobrogea şi Muntenia Sud.